Persoanele cu afecţiuni cronice ale inimii ar trebuie să evite zonele cu trafic intens şi ambuteiaje şi să ia în considerare purtarea măştilor antipoluare – conform unei noi recomandări a Societăţii Europene de Cardiologie. Poluarea aerului şi zgomotul din mediul înconjurător cresc riscul de atac de cord şi accident vascular celebral. Efectul nociv al acestora asupra persoanelor care suferă de sindrom coronarian acut a fost evidenţiat pentru prima dată în ghidul actualizat al societăţii. Se estimează că poluanţii atmosferici reprezintă unul dintre cei zece factori de risc de mortalitate la nivel global. Ghidul recomandă, totodată, renunţarea la fumat şi adoptarea unei alimenaţii bogate în legume, fructe şi cereale integrale şi săracă în grăsimi saturate şi alcool. De asemenea, sunt promovate menţinerea unei greutăţi corporale optime şi activitatea fizică moderată, efectuată în majoritatea zilelor./eendrefy/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 august)