Parlamentul European urmează să voteze echipa Ursulei von der Leyen

Realizator: Prima Comisie Europeană condusă de o femeie are de trecut azi ultimul obstacol în forul legislativ de la Strasbourg, pentru a-şi putea prelua funcţiile peste câteva zile. Activitatea noului executiv comunitar a fost întârziată cu o lună, după ce eurodeputaţii au respins trei propuneri de comisari, un număr fără precedent, din partea României, Franţei şi Ungariei. Parlamentul votează azi echipa Ursulei von der Leyen, iar rezultatul va fi un indiciu al susţinerii politice pe care se poate baza în cei cinci ani de mandat. Trimisul Radio România, Arina Petrovici, face calculele înainte de vot.
Reporter: Noua Comisie Europeană, prezidată de Ursula von der Leyen, ar urma să obțină încrederea eurodeputaților la votul de astăzi. Ea este susținută de cele trei mari grupuri politice din legislativ: Partidul Popular European, dreapta pro-europeană cu 182 de aleşi, socialiștii, cu 154, și liberal-centriști din Renew Europe, cu 108. Votul pentru învestitură este nominal și este suficientă o majoritate simplă. Mai mulți responsabili ai PPE, familie politică a Ursulei von der Leyen, au apreciat că aceasta va avea o majoritate, dar nu foarte mare. Acest sentiment este confirmat și de aleșii grupului socialist. Marile delegații din Germania, Italia și Spania vor vota pentru învestitură. Analiștii estimează că Ursula von der Leyen poate miza pe 444 de voturi. Verzii, care numără 74 de eurodeputați, au anunțat că se vor obține, iar stânga radicală, cu 41 de aleși, că va vota împotrivă. Tot împotrivă se vor pronunța cei 73 de reprezentanți ai extremei drepte, cei 62 din dreapta eurosceptică şi neafiliații, din care fac parte eurodeputații partidului eurofob al britanicului Nigel Farage și ai Mișcării 5 Stele din Italia. În cele din urmă, dacă votul va fi pozitiv, noua comisie va începe să lucreze la 1 decembrie.
Realizator: Primul angajament al Comisiei von der Leyen va fi un „Pact ecologic”, care să răspundă preocupărilor privind schimbările climatice şi care urmează să fie dezvăluit pe 11 decembrie, în ajunul unui summit european./ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 noiembrie)