OMS așteaptă aprobarea Chinei pentru a trimite o echipă de experți care să participe la eforturile de combatere a coronavirusului

Experți americani în domeniul bolilor infecțioase, inclusiv oficiali guvernamentali, care așteaptă aprobarea pentru a intra în China pentru a participa la lupta împotriva epidemiei cu noul coronavirus, au fost incluși pe o listă întocmită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a declarat sâmbătă un reprezentant al ambasadei americane.

China a fost de acord să permită OMS să alcătuiască o echipă de experți care să călătorească în China pentru a afla noi date despre virus și pentru a găsi soluții pentru a combate epidemia, a precizat reprezentantul ambasadei americane. „SUA apreciază eforturile depuse de China și coordonarea permanentă cu oficiali din cadrul sistemului public de sănătate de pe întreaga planetă”, se arată într-un comunicat transmis pe mail. „Acești experți americani au o vastă experiență, colaborând cu OMS în multe cazuri de boli infecțioase și epidemii precum Ebola, gripa aviară și SARS”, se mai menționează în mail.

O sursă din cadrul OMS de la Geneva a precizat că agenția așteaptă un răspuns din partea Chinei, iar un purtător de cuvânt al OMS a declarat sâmbătă că nu are deocamdată vești noi legate de acestă misiune. Ministerul chinez de externe nu a făcut deocamdată niciun comentariu./cstoica/aionescu

www.reuters.com – 8 februarie