Ce legătură există între obiecte vechi, prăfuite, uitate de vreme, de multe ori inutile şi artă? Dar între meseria de poliţist şi pasiunea pentru crearea unor lucruri desăvârşite, lucrate cu multă migală şi dăruire? Aparent, niciuna. Şi, totuşi, Monica Marinescu (38 de ani), angajată a Ministerului Afacerilor Interne, demonstrează că poate îmbina cu succes meseria şi hobby-ul, iar toate aceste obiecte fără valoare, la prima vedere, pot căpăta valenţele unor adevărate opere de artă.

În atelierul pe care îl are în propria locuinţă din Bucureşti, îşi găsesc locul cutii vechi din lemn, rame de tablouri, măşti de carnaval, chei ruginite, dantele, vopsele, flori din satin, broderii, mecanisme de ceas stricate, nasturi, frunze uscate, tăieturi din ziare vechi, bijuterii şi câte alte obiecte despre care nici nu ai putea crede că devin, în final, după multe ore de muncă, dovezi adevărate ale măiestriei şi talentului creatoarei.

„Am început să lucrez acum trei ani, iniţial în joacă, pentru a mă deconecta după o zi lungă de lucru. Pe parcurs, mi-am perfecţionat tehnicile de îmbinare a vopselei, am adăugat elemente noi, mi-am schimbat uşor stilul. Dacă văd un obiect vechi, mă şi gândesc cum aş putea să-l recondiţionez, să-l readuc la viaţă. Am un element preferat, cheia, care apare pe majoritatea obiectelor pe care le lucrez. Pentru mine, cheia reprezintă simbolul deschiderii spre cunoaştere, spre succes. Îmi place foarte mult să lucrez în atelierul meu, mă relaxează şi mă umple de energie pozitivă. Fiecare creaţie îmi poartă amprenta, pentru că este lucrată cu mult suflet şi pasiune. Mă dedic total atunci când creez şi doresc să iasă perfect, să transmită măcar o parte din emoţia pe care am simţit-o eu atunci când m-am gândit cum va arăta în final. Am pus un gând bun şi o speranţă în fiecare lucrare”, a mărturisit creatoarea.

Îmbinând culori delicate, de la alb şi roz vintage, la gri şi negru, creatoarea reuşeşte să surprindă prin ingeniozitate şi creativitate. Pentru a obţine un produs elegant şi original, sunt armonizate perfect culori, materiale, texturi şi decoraţiuni. O ramă veche de tablou este readusă la viaţă cu vopsea, lac şi dantelă. O cutie din lemn este şlefuită, apoi vopsită prin mai multe tehnici şi, în final, decorată. Un mecanism de ceas stricat devine piesa centrală al unui viitor produs handmade.

Toate creaţiile sale sunt unicat, fiecare având povestea sa, piese deosebite, rezultate din idei şi percepţii ale iubirii faţă de tot ceea ce este frumos. Ideile sale sunt originale, iar realizarea produselor necesită multă muncă, talent, timp, energie, şi, evident, dragoste.

Monica Marinescu abordează şi un concept mai puţin cunoscut în România, „Shadow box”, casete decorative cu fotografii şi obiecte miniaturale încorporate, cu un impact vizual foarte puternic. Aceste casete sunt închise în partea din faţă printr-o ramă cu geam, iar în interior conţin diverse obiecte, prezentate într-un grup tematic, cu semnificaţie artistică sau personală. Iniţial, aceste casete-cutii erau folosite în breasla militară, pe post de cadou-souvenir, pentru cei care îşi încheiau serviciul în slujba armatei. Treptat, au început să fie realizate în scopuri artistice, punând la lucru creativitatea tuturor. Combinaţiile sunt infinite, imaginaţia fără margini: simboluri, medalii, diplome, fotografii, amintiri, obiecte păstrate într-un mod inedit.

Principalul obiectiv al tinerei artiste este revalorificarea lucrurilor vechi, care exprimă trăiri, emoţii şi amintiri. Fascinaţia desprinsă din aceste creaţii unicat, cu parfum vechi, de o delicateţe aparte, este explicată prin dăruirea cu care au fost realizate şi mesajul pe care îl transmit, de iubire a tot ceea ce este frumos. Obiectele create cu mult gust au o încărcătură nostalgică puternică, fiind utilizate piese vechi, asupra cărora timpul şi-a lăsat frumos amprenta.
Puteţi admira mai multe lucrări semnate de Monica Marinescu pe pagina de Facebook Hand Made Monique.

Autor: Daniela Dumitru