Cei şase români de pe vasul „Diamond Princess”, care şi-au exprimat dorinţa de a reveni în ţară, urmează să aterizeze la Bucureşti mâine dimineaţă

Toţi cei şase români de pe vasul „Diamond Princess”, care şi-au exprimat dorinţa de a reveni în ţară, au fost îmbarcaţi la bordul aeronavei pusă la dispoziţie, în cadrul Mecanismului european de protecţie civilă, de guvernul italian. Înainte de îmbarcare românii au fost testaţi de o echipă medicală mobilă; rezultatele au fost negative pentru infecţia cu COVID-19. Aeronava a decolat de la Tokyo şi va ateriza în cursul nopţii la Berlin, de unde românii vor fi preluaţi de o aeronavă a Ministerului Apărării. Românii urmează să aterizeze la Bucureşti mâine dimineaţă. Cu privire la cei doi români infectaţi cu coronavirus MAE menţionează că ei sunt în continuare spitalizaţi în Japonia, iar starea lor de sănătate este bună./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 februarie)