Preşedintele Portugaliei intră voluntar în carantină din cauza coronavirusului

Anunţul a fost făcut duminică. Marcelo Roberto Sousa a declarat că a luat această decizie după ce săptămâna trecută, marţi s-a întâlnit cu copii la şcoala în care între timp a fost depistată apariţia noului tip de coronavirus. Preşedintele își va petrece următoarele două săptămâni la reședinţa sa. De acolo își va îndeplini atribuţiile, însă nu va primi vizite şi va contramanda călătoriile programate. Potrivit comunicatului administraţiei prezidenţiale, prin acest gest preşedintele doreşte să dea un exemplu populaţiei.

În cadrul unei manifestări culturale, Sousa s-a întâlnit cu elevi din satul Idaes, ulterior această şcoala fiind închisă din cauza epidemiei. Politicianul are 71 de ani, ceea ce înseamnă că aparţine grupei de vârstă care este mai vulnerabilă faţă de infecţia cu coronavirus.

Guvernul portughez a anunţat că în partea de nord a ţării, începând de astăzi sunt interzise vizitele în spitale, în azile de bătrâni şi în închisori. Din cele 25 de cazuri de infecţie cu COVID-19 depistate în Portugalia, 20 au fost diagnosticate în partea de nord a ţării.

Székely Ervin, Rador