Locuitorii Cernăuţiului, obligaţi să poarte mască de protecţie

Autorităţile din Cernăuți au înăsprit măsurile de carantină, din cauza creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus. Astfel, potrivit primarului Oleksi Kaspruk, începând cu data de 23 martie, toată lumea va trebui să poarte mască de protecţie în spaţiul public. „Vom face controale pentru a ne asigura că persoanele care nu poartă mască nu sunt acceptate în piețe, supermarketuri, magazine și alte spaţii care încă mai funcţionează în oraş” – a explicat primarul din Cernăuţi. Oleksi Kaspruk a menționat că întreprinderile din industria ușoară a oraşului încep să facă măști pentru a le distribui cetățenilor. „Ştiu că toţi se vor întreba de unde pot face rost de măști, însă facem tot posibilul pentru a oferi cernăuțenilor aceste mijloace de protecție. Întreprinderile noastre din industria ușoară încep deja să facă măști” – a precizat Kaspruk. De asemenea, primarul a anunţat suspendarea tuturor lucrărilor de reparații și construcții de pe teritoriul Cernăuţiului, până pe data de 3 aprilie. În plus, copiii sub 14 ani nu au voie să iasă în oraş neînsoțiţi de părinți. Până sâmbătă, 21 martie, pe teritoriul Ucrainei au fost confirmate 41 de cazuri de coronavirus, dintre care 25 sunt în regiunea Cernăuţi./sdan/ilapadat

(www.rbc.ua – 21 martie)