În județul Suceava autoritățile caută noi locuri pentru cazarea celor care ar urma să intre în carantină

Realizator: În județul Suceava autoritățile caută noi locuri pentru cazarea celor care ar urma să intre în carantină, în condițiile în care se așteaptă un val de români din străinătate odată cu sărbătorile pascale. Autoritățile locale încearcă să îi convingă pe proprietarii de cabane și hoteluri să nu rămână în spațiile de cazare goale și să primească persoane în carantină – transmite corespondenta RRA Mihaela Buculei.
Reporter: Potrivit prevederilor ordonanțelor de urgență adoptate, Consiliul Județean Suceava are obligația ca împreună cu Prefectura să găsească soluții pentru asigurarea spațiilor de cazare pentru medicii din alte județe care sunt sau vor veni în această perioadă la Spitalul Județean Suceava sau la Direcția de Sănătate Publică, având în vedere lipsa de personal, dar și pentru cadrele medicale ale spitalului care, potrivit ultimelor reglementări, vor sta în regim de carantină pentru a nu exista pericolul infectării familiilor, dar și pentru asigurarea de spații de carantinare instituționalizată.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Viorel Seredenciuc, a făcut un apel în acest sens către proprietarii de hoteluri și pensiuni turistice din județul Suceava să pună la dispoziție spații pentru carantină instituționalizată. În același timp, el a făcut un apel și către sucevenii din străinătate să fie conștienți că dacă vor veni în această perioadă acasă vor fi plasați automat în carantină, unde ar urma să își petreacă sărbătorile pascale./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 aprilie)