Rusia reconfirmă intenţia sa de a respecta Tratatul „Cer deschis”

După retragerea unilaterală a Statelor Unite din cadrul Tratatulul „Cer deschis”, Rusia își reconfirmă intenția de a respecta tratatul, a cărui destin va fi decis în cadrul unei conferințe cu participarea reprezentanţilor statelor membre. Acest fapt a fost reconfirmat vineri, pentru Agenţia de presă TASS, de către Misiunea Permanentă a Rusiei la NATO, în urma unei reuniuni de urgență a Consiliului Nord-Atlantic, convocată pentru a discuta decizia unilaterală a Statelor Unite de a se retrage din Tratatul „Cer deschis”.
Tratatul „Cer deschis” a fost negociat de către președintele George H. W. Bush și secretarul său de stat, James Baker, în 1992, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, acordul a fost semnat de 35 de țări: Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca (inclusiv Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria, şi a intrat în vigoare în anul 2002.
Partea rusă și-a reconfirmat intenția de a respecta în continuare prevederile tratatului, care și-a demonstrat funcționalitatea și importanţa în calitate de principala structură de susținere a sistemului de control asupra armelor și în asigurarea predictibilităţii activității militare. Reconfirmăm disponibilitatea noastră pentru continuarea dialogului, pe baza unui respect reciproc şi nu în limbajul ultimatumurilor, în interesul securității europene și internaționale„, a precizat Misiunea permanenetă a Federaţiei Ruse la NATO. „Acum trebuie să analizăm cu atenție situația care s-a creat, în urma deciziei SUA, ţinând cont de aspectele militare şi politice, juridice și de alte aspecte. Toate statele membre ale Tratatului „Cer deschis” trebuie să desfăşoare aceeaşi activitate meticuloasă pentru a defini clar pozițiile lor, pe care să le anunţe în cadrul unei conferințe speciale, a cărei convocare este necesară pentru a evalua consecințele retragerii SUA și ordinea funcționării ulterioare a acestui important regim multilateral. Viitorul Tratatului „Cer deschis” depinde de rezultatele acestei conferinţe”, a subliniat misiunea.
„De asemenea, am urmărit cu atenție declarația făcută în aceeași zi, 22 mai, a miniștrilor de externe din zece țări europene, Germania, Franța, Italia, Spania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Republica Cehă, precum și Finlanda și Suedia, în care, în mod special, este exprimat regretul lor faţă de decizia Guvernului SUA și reconfirmată intenția lor de a continua punerea în aplicare a Tratatului, care este catalogat drept instrumentul cel mai important pentru consolidarea încrederii și a securității. Aceste state subliniază disponibilitatea lor pentru continuarea dialogului pentru soluționarea aspectelor problematice. Acesta este un semnal extrem de important”, a notat Misiunea Permanentă a Rusiei la NATO.
„Pe parcursul celor două decenii de bună funcționare a acestui document multilateral nu a existat niciun caz când un membru al tratatului să declare dorința sa de a părăsi Tratatul „Cer deschis”. Dimpotrivă, s-a remarcat eficacitatea mecanismului de verificare, prevăzut pentru consolidarea securității în spaţiul OSCE”, au subliniat diplomații ruși.
„Potrivit unei declarații care a fost făcută publică, în urma unei reuniuni a Consiliului NATO, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, nu a comentat decizia SUA de a se retrage din Tratatul „Cer deschis”, ci doar a constatat acest fapt. În schimb, secretarul general al NATO a acuzat, de fapt, Rusia că nu îndeplinește termenii acestui tratat, repetând întocmai argumentaţia părţii americane, cerând Rusiei să ridice absolut toate restricțiile pentru zborurile de inspecție în regiunea Kaliningrad și la granița sa cu Georgia, menționând, totodată, că în schimb, Statele Unite „ar putea reconsidera decizia sa privind retragerea unilaterală din Tratatul „Cer deschis”.(Agenţia de presă TASS – 23 mai)/vdraguta/dsirbu