Franța revine, de săptămâna viitoare, la o viață aproape normală

Franța revine, de săptămâna viitoare, la o viață aproape normală, după ce autoritățile au ajuns la concluzia că țin sub control epidemia de coronavirus, care a făcut până acum aproape 29.000 de morți. Potrivit corespondentului RRA la Paris, premierul Édouard Philippe a dat undă verde unei relaxări accelerate a măsurilor restrictive, fără să uite însă să facă noi apeluri la prudență. Daniela Coman relatează.
Reporter: Libertatea este regulă, restricțiile – excepția, a spus premierul Édouard Philippe. Situația epidemică este bună, însă virusul circulă încă în teritoriu, viteza sa de propagare fiind ținut însă sub control. Harta Franței este acum verde, cu trei excepții: regiunea pariziană este menținută sub cod portocaliu, ca și Guyana, în America de Sud, și Insula Mayotte, din Oceanul Indian, o măsură de precauție și de menținere a unor restricții până pe 22 iunie, al o nouă evaluare.
Édouard Philippe: Am decis accelerarera redeschiderii școlilor și gimnaziilor în toată țara și a liceelor în zonele verzi. Redeschiderea restaurantelor, cafenelelor, barurilor, reluarea treptată a vieții culturale și sportive, cu unele limitări specifice în zonele portocalii, redeschiderea încă din acest weekend a tuturor parcurilor și grădinilor publice care mai erau închise. Această libertate regăsită implică și unele constrângeri: limitarea adunărilor la maximum 10 persoane în spațiul public este menținută, principiul recurgerii la telemuncă rămâne valabil acolo unde posibil, respectarea gesturilor-barieră trebuie să fie riguroasă, iar masca în spațiul public este călduros recomandată de autoritățile sanitare.
Reporter: De marțea viitoare, francezii nu vor mai avea libertatea de mișcare limitată la 100 de km de domiciliu, ci vor putea să se deplaseze liberi în toată țara. În interiorul Uniunii Europene se va putea călători din 15 iunie, iar decizia redeschiderii frontierelor Uniunii cu restul lumii va fi luată de țările membre de comun acord. Din acest weekend, cei care doresc vor putea folosi aplicația „Stop COVID” pe telefonul mobil, prin care utilizatorii sunt alarmați dacă s-au aflat în apropierea unor persoane infectate de la care ar fi putut să ia virusul. Premierul Édouard Philippe a asigurat că măsura, care a făcut obiectul unei legi aprobate de parlament, nu este de natură să abuzeze de datele personale ale cetățenilor./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 mai