Un asteroid potenţial periculos va trece cu mare viteză pe lângă Pământ

Un asteroid potenţial periculos va trece cu mare viteză pe lângă Terra. Asteroidul se va poziţiona cel mai aproape de Terra, cel mai probabil pe 24 iunie, anunţă Jet Propulsion Laboratory, Centru federal de cercetare și de dezvoltare al NASA, situat în zona San Gabriel Valley a comitatului Los Angeles, California, Statele Unite. Asteroidul 441987 (2010 NY65), descoperit de NASA în 2010, va trece la o distanţă de circa 3,7 milioane de kilometri de Terra, scrie ROSBALT. Dacă s-ar ciocni de Terra, asteroidul ar provoca „efecte la nivel global”, spuneau reprezentanţii NASA, după ce au descoperit obiectul cosmic. El are un diametru de aproximativ 288 de metri și efectuează o rotație în jurul axei sale în 4,9 ore. NASA a mai precizat că riscul de coliziune cu planeta noastră este exclus. Coliziunea sa cu Terra este puțin probabilă, susţin oamenii de știință, potrivit Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul NASA./vdraguta

www.rosbalt.ru – 24 iunie