În Rusia, în ultimele 24 de ore au fost depistate 6.736 de noi cazuri de infectare cu coronavirus

În ultimele 24 de ore, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus în Rusia a crescut cu 6.736 de persoane, a anunţat, duminică, o sursă din cadrul comandamentului operativ pentru combaterea răspândirii noii infecţii. Astfel, de zece zile, indicele cazurilor noi de infectare cu coronavirus se menţine la sub 7.000. Sursa citată a menţionat că, numărul total al persoanelor infectate s-a ridicat astfel la 681.251 de cazuri. Din cazurile noi de infectare cu coronavirus, 650 au fost depistate la Moscova, 287 în regiunea Moscovei, 275 la Sankt-Petersburg, 272 în ţinutul autonom Hantî Mansiisk, 266 în regiunea Sverdlovsk. În prezent, în Rusia continuă să se afle sub supraveghere medicală 220.340 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. În privinţa deceselor din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore, în Rusia s-au înregistrat 134 de morţi, mai puţini faţă de ziua anterioară când au fost 168 de decese. În total, din cauza coronavirusului au murit 10.161 de persoane, ceea ce reprezintă 1,49% din totalul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în Rusia./ssirbu/pvelisar

(www.tass.ru – 5 iulie)