Măsuri de sprijin pentru salariaţi şi angajatori, în contextul actualei epidemii

Guvernul intenţionează să adopte în şedinţa de astăzi măsuri de sprijin pentru salariaţi şi angajatori, în contextul actualei epidemii, dar şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă. Potrivit proiectului, angajatorii ar putea reduce timpul de muncă al salariaţilor cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, după consultarea sindicatelor. Are detalii Petruța Obrejan.
Reporter: Reducerea timpului de muncă are în vedere cel puţin 5 zile lucrătoare consecutive. Această reducere se va aplica şi în cazul programului de muncă în ture, precum și în cazul programului de muncă inegal. În această perioadă de reducere a timpului de muncă salariații vor beneficia de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în Contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate. În proiect se mai arată că pe perioada reducerii temporare a activității, determinată de starea de urgență, respectiv de alertă sau de asediu, salariații vor primi toate celelalte drepturi prevăzute inițial în Contractul individual de muncă. Şi persoanele care realizează venituri în regim independent ar putea primi din partea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială o indemnizație lunară de 41,5% din câștigul salarial mediu brut, dacă vor depune o cerere și o declarație pe propria răspundere.
Totodată proiectul de ordonanță de urgență are în vedere și impulsionarea angajatorilor de a utiliza telemunca. În acest an se propune acordarea o singură dată a sumei de 2.500 de lei pentru angajații care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență, respectiv de alertă, pentru cel puțin 15 zile. Banii sunt destinaţi achiziționării de pachete de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în regim de telemuncă. Ei vor fi acordați în ordinea depunerii solicitărilor, până la 31 decembrie 2020, din bugetul asigurărilor de șomaj, prin ANOFM./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 august