Programul „Noua Casă” a devenit operaţional

Din această săptămână românii își pot cumpăra locuințe mai mari și mai scumpe cu garanție oferită de stat prin Programul ‘Noua Casă’, care a devenit operațional. Spre deosebire de ‘Prima Casă’, noul program dublează plafonul pentru credite la locuințe noi care poate ajunge acum până la 140.000 de euro.

Reporter: Cătălina Crețu – În noua variantă a programului a fost păstrată condiția unui avans de 5% din preț pentru cei care vor o locuință de cel mult 70.000 de euro. În acest caz garanția oferită de stat și este de până la 50%, însă programul permite acum și cumpărarea unor locuințe mai scumpe, situație în care pot fi accesate credite de până la 140.000 de euro. În cazul unui astfel de credit crește și avansul, până la 15 procente cu o garanție de 60%.

Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, instituția care gestionează implementarea programului: Obiectivul principal al programului ‘Noua Casă’ este o reorientare a constructorilor către locuințe mai mari, pentru că în anul 2019 a fost cea mai mică suprafață locuibilă livrată de către dezvoltatorii imobiliari către cetățeni. Institutul Național de Statistică a arătat că 63 de metri pătrați a fost suprafața livrată.

Reporter: Pot accesa Programul ‘Noua Casă’ doar cei care nu au avut niciodată o locuință mai mare de 50 de metri pătrați utili. De asemenea, cei care cumpără o casă prin acest program nu o vor putea vinde în următorii cinci ani./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 august