Ultim bilanţ al infectărilor cu COVID-19 la nivel naţional

Sunt încă 1.150 de noi cazuri de COVID-19 la nivel național, potrivit unui ultim bilanț din aproape 15.000 de teste efectuate. Au fost anunțate 43 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați acum 474 de pacienți, un număr în ușoară scădere. Cele mai multe cazuri au fost în București, Bacău și Dolj. Pentru încălcarea prevederilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 polițiștii și jandarmii au aplicat peste 980 de sancțiuni contravenționale. Şi pe litoral 6 agenți economici din stațiunea Mamaia au fost amendați cu 120.000 de lei pentru nerespectarea normelor de distanțare fizică între clienţi în urma unei ample acțiuni a autorităților./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 septembrie