Primii 720 de studenţi voluntari au fost repartizaţi în 25 de judeţe

Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că astăzi au fost semnate primele ordine de repartizare a studenților voluntari care se vor alătura cadrelor medicale implicate direct în îngrijirea pacienților cu COVID-19, în baza prevederilor din recenta ordonanță de urgență emisă de Guvern în acest sens. Cu sprijinul Consiliului Național al Rectorilor și al conducerii universităților și facultăților de medicină, în ultimele șase zile de la aprobarea ordonanței s-au înscris în mod voluntar aproape două mii de studenți, din care în prima etapă au fost repartizați 720 în 25 de județe. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie)/amirea/denisse