calendarul zilei – 27 septembrie 2014 – selectiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Uniunea Europeană
* Are loc evenimentul „Sărbătoriţi cu noi Ziua europeană a limbilor!”, organizat de membrii clusterului EUNIC din România, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene – ora 11:00, la librăria Cărtureşti (Grădina Verona). Vizitatorii vor putea participa la lecţii demonstrative gratuite de cehă, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, maghiară, polonă, română, spaniolă, turcă. La standuri se vor organiza concursuri şi jocuri cu premii, iar muzica, preparatele culinare tradiţionale şi dansul vor completa programul evenimentului
* Portugalia: Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor (26 sep.), ICR Lisabona, alături de celelalte institute culturale membre ale EUNIC Portugalia, organizează un eveniment festiv multicultural şi pluridisciplinar – ora 14:00, la Institutul Goethe din Lisabona. Membrii EUNIC Portugalia implicaţi în acest proiect sunt Institutul Cultural Român, Goethe Institut, Institutul Camoes, Institutul Francez din Portugalia, Alliance Francaise, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cervantes şi Institutul Ibero-American al Finlandei, cărora li se alătură Ambasada Austriei şi Reprezentanţa Comisiei Europene în Portugalia

Ministere
* Conferinţă de presă prilejuită de lansarea în România a primului program de e-learning pe teme de infertilitate, la care participă ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu – ora 8:30, la Hotel Pullman, Sala „Montreal”

Partide
* Are loc mitingul Alianței Creștin-Liberale de lansare a candidaturii lui Klaus Iohannis, la Președinţia României – ora 11:00, în Piața Victoriei
* Jud. Braşov: Vizita preşedintelui PMP, Elena Udrea în judeţ. Din program:
• ora 11:30 – participare la Congresul PNŢCD, la Poiana Braşov, Hotelul Alpin
• ora 13:30 – participare la Festivalul „Răvăşitul Oilor” de la Bran
* Sinaia: Preşedintele PMP, Elena Udrea (ora 17:00), preşedintele PNL, Klaus Iohannis şi preşedintele PDL, Vasile Blaga (ora 18:00), participă la Festivalul „Sinaia Forever” (26 – 28 sep.)

Diplomaţie
* Jud. Constanţa: Acţiune de curăţare a plajei din Năvodari organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu prilejul Zilei Internaţionale de Curăţare a Plajelor (20 sep.) – ora 9:30; urmează să participe Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson

Justiţie
* Iaşi: „Ziua Porţilor Deschise” la noul sediu al Palatului de Justiţie din Iaşi, eveniment organizat de Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi, între orele 10:00 – 13:00, Str. Elena Doamna nr. 1A

Organizaţii
* Începe cea de-a XVIII-a ediţie a programului Erisma – Leadership Creativ, primul program de acest fel din România, care îşi propune să dezvolte abilităţile de lider prin intermediul culturii şi al artei. Acest program al Asociaţiei Erudio, a apărut din dorinţa membrilor fondatori de a oferi pe piaţa românească a educaţiei de vârf, un produs care să răspundă nevoilor liderilor de a-şi dezvolta capacităţile de exprimare, de diferenţiere, de convingere şi de influenţare în mediile în care activează
* Piteşti: Asociaţia Studenţilor Universităţii Piteşti şi Leoni Piteşti organizează cea mai mare acţiune de ecologizare din oraş – ora 10:00, în Parcul Trivale

Social
* În zilele de 27 – 28 septembrie se desfăşoară Campania umanitară de strângere de jucării „Toţi copiii au dreptul la joacă” – ora 18:00, pe Strada Lipscani din Centrul Istoric. Se vor dona jucării pentru copiii defavorizaţi

Economic
* Colecţia de modă masculină primăvară/vară 2015 „62.2 Meters”, semnată de designerul Florin Dobre, lansată iniţial la Londra în 16 iunie, va fi prezentată astăzi, în cadrul expoziţiei internaţionale de ţesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălţăminte şi marochinărie, accesorii – Modexpo (25 – 28 sep.), în Pavilionul C5, din cadrul Centrului Expoziţional Romexpo

Medicină, Sănătate
* Sibiu: Are loc conferinţa „Povestea unei inimi”, din seria evenimentelor din cadrul expoziţiei „Gentle Violence” – ora 10:30, la Librăria Humanitas din municipiu

Învăţământ, Cercetare
* Centrul Gifted Education organizează conferinţa naţională cu tema „Mediul de Excelenţă al Copilului cu abilităţi înalte”, dedicată dezvoltării mediului educaţional al copiilor supradotaţi – ora 10:00, la Hotel Parliament, Str. Izvor nr. 106

Cultură
* În perioada 27 septembrie – 15 octombrie, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail sunt protagoniştii celei de-a treia ediţii a turneului naţional „Vioara lui George Enescu”. Astăzi are loc debutul turneului – ora 12:00, în Foişorul din parcul Herăstrău. Evenimentul este organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media împreună cu Asociaţia Culturală Accendo
* Festivalul RadiRo (20 – 27 sep.) organizat de Radio România prezintă, în evenimentul de închidere al ediţiei 2014, concertul extraordinar al Orchestrei Naţional al Franţei, sub bagheta dirijorului Vassily Sinaisky, cu participarea violonistului Vadim Gluzman – ora 19:00, la Sala Radio
* Vernisajul expoziţiei de fotografie „Întâlniri: Bucureşti – Yafo / Bucureşti – Haifa”, realizată de Ruth Oren, va avea loc astăzi, de la ora 18:00, la „Galeria 15 Design – Hanul cu Tei” a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP). În cadrul evenimentului, organizat cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, al Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, al UAP, al Universităţii din Haifa, vor fi prezentate fotografii realizate de Ruth Oren în Bucureşti, Yafo şi Haifa pe parcursul mai multor ani. Expoziţia, care va fi deschisă până la 10 octombrie, reprezintă o continuare a proiectului cu acelaşi titlu prezentat la sediul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv în anul 2012
* Jud. Iaşi: ANTREC Iaşi, alături de Autoritatea Naţională pentru Turism, Asociaţia Naţională a Turismului Rural Ecologic şi Cultural, de Primăria comunei Ruginoasa, de Centrul Cultural Ruginoasa şi de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează în zilele de 27 şi 28 septembrie „Festivalul Pălăriilor”, ediţia II-a – la Centrul Cultural Ruginoasa şi la Palatul Alexandru Ioan Cuza. „Festivalul Pălăriilor” doreşte promovarea turismului rural în judeţul Iaşi. Vizitatorii intră în contact cu obiceiurile din zona comunei Ruginoasa, care cuprinde o serie de tradiţii şi obiceiuri. Costumul naţional, din care face şi pălăria, dansul popular, tradiţiile de la marile sărbători de peste an şi alte obiceiuri frumoase au menirea de a-i arăta turistului satul românesc de altă dată
* În deschiderea stagiunii Teatrului Apropo, are loc premiera spectacolului „Testament”, regia Radu Popescu – ora 20:00, la noul sediu, Club La Scena, Calea Călăraşi nr.55, sect. 3
* Sibiu: Are loc vernisajul expoziției „OM-ul Vânător” (27 sep. – 31 oct.) și lansarea catalogului expoziției – ora 12:00, la Cabinetul de Cartografie, Palatul Brukenthal din municipiu. Expoziţia face parte din proiectul cultural „OM – Obiectul Muzeal” (1 mai – 31 octombrie), proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N). Curator: Prof. Anca Ioana Serfözö, de la Liceul de Artă din localitate
* Sinaia: Concertul ansamblului cameral românesc, Duo Atris din cadrul celei de-a IV- a ediţii a Stagiunii „Sunetul muzicii” – ora 16:00, în sala de concerte a Castelului Peleş. Violonista Raluca Stratulat și pianista Adriana Toacsen, susţin un program cameral ce porneşte din barocul francez reprezentat de Jean Marie Leclair, va continua cu o creație a romanticului austriac, Franz Schubert, iar din program nu va lipsi o creație timpurie a lui George Enescu. Evenimentul este organizat de ExcesMusic şi Muzeul Naţional Peleş

Sport
* Jud.Ilfov: Lucian Ionescu povesteşte despre expediţia „7 luni petrecute într-un caiac” – ora 15:00, în show-room-ul companiei Bărci în Bagaje, în clădirea Nautic Life, din comuna Mogoşoaia. Evenimentul face parte din cadrul unei acţiuni mai ample -„Vânzări din garaje cu …bărci în bagaje” , ce are ca scop promovarea sporturilor nautice, a proiectelor atipice dar şi a comunităţilor de practicanţi şi pasionaţi de white water, caiac, windsurf, kite-boarding, etc. De la ora 17:00 se lansează şi primul film documentar despre caiacele white water
* Se dispută trei meciuri din etapa a 9-a a Ligii I la fotbal:
• Gaz Metan Mediaş – Ceahlăul Piatra Neamţ – ora 16:00, pe stadionul ‘Gaz Metan’
• FC Botoşani – FC Braşov – ora 18:30, pe stadionul ‘Municipal’ – Botoşani

Diverse
* Are loc Târgul Boieresc din Centrul Bucureştilor – un târg de festin boieresc – ora 12:00, în Parcul Izvor

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (Calendarul Creştin-Ortodox 2014). NOTĂ: La 23/24.IX.1716 a fost ucis de turci (în drumul spre surghiunul pe muntele Sinai) cărturarul Antim Ivireanul; adus în Ţara Românească, în jurul anului 1690, de Constantin Brâncoveanu, va ajunge mitropolit (1708-1716); autor de scrieri didactico-morale, traducător din limba greacă a unor scrieri de cult, talentat caligraf, gravor şi miniaturist; ctitorul ansamblului monastic Antim din Bucureşti (1716); îi revine meritul de a fi introdus limba română în slujba bisericească, desăvârşind ceea ce se începuse sub Matei Basarab (tipicul în română) şi Şerban Cantacuzino (textele biblice). Prin tipărirea cărţilor de slujbă în limba română, Antim Ivireanul a contribuit şi la făurirea unei limbi liturgice româneşti, care dăinuie până astăzi; a fost canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română în iunie 1992, fiind pomenit în fiecare an la 27 septembrie (n. ~1660, în Iviria/Georgia de azi)

– Sf. Vincenţiu de Paul, preot (Calendarul Romano-Catolic 2014)

– Sfântul Gheorghe (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2014)

– 1827: S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1877). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă naşterea la 21.IX/9.X.1828, iar Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001), la 27.IX/9.X.1827

– 1874: România a semnat, la Berna, ca membru fondator, Tratatul privind înființarea Uniunii Poștale Generale (din 1878, Uniunea Poștală Universală), prin care țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă; Tratatul a intrat în vigoare la 1 iulie 1875 – 140 de ani

– 1896: În cadrul unei ceremonii internaţionale festive, desfăşurate în prezenţa împăratului Austro – Ungariei, Franz Josef, a regelui Serbiei, Alexandru I şi cel al României, Carol I, a avut loc inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier, defileu pe fluviul Dunărea. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România şi are o lungime de 134 km. Defileul se află între partea de nord a României şi cea de sud a Serbiei, punct în care râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte a acestuia este “Clisura Dunării”

– 1903: S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)

– 1909: Are loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa. În perioada 1941-1944 portul primeşte destinaţie militară, este lovit de aviaţia sovietică în peste 120 de raiduri. În 1944 este ocupat de sovietici, iar flota militară şi cea comercială sunt confiscate. Abia în anul 1961 se aprobă proiectul de extindere a portului. Atunci încep construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane. După anul 1984, Portul cunoaşte o nouă perioada de înflorire. Mai aproape de zilele noastre, în 2004 are loc inaugurarea terminalului de containere, iar doi ani mai târziu, traficul de containere atinge 1037068 TEU. În noiembrie 2005 se inaugurează şi terminalul de pasageri, o investiţie de 2,8 milioane de euro. În septembrie 2009, traficul de cereale înregistrează o cifră-record de 7 milioane de tone, dublu practic faţă de aceeaşi perioada a anului 2008, considerat anul celei mai mari creşteri economice din România post-decembristă – 105 ani

– 1914, 27.IX/10.X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1867); protector (1867-1914) şi preşedinte de onoare (1879-1914) al Academiei Române (n. 1839, la Sigmaringen/Germania) – 100 de ani

– 1934: S-a născut poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (m. 2013) – 80 de ani

– 1945: S-a născut poetul ucrainean de origine română Vasile Tărâţeanu; în anul 1989 a fondat, alături de alţi scriitori români din Ucraina, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”

– 1952: S-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu, inginer aeronautic, primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice sovietice „Soiuz-40”; zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Saliut-6”

– 1969: S-a născut Bogdan Suceavă, matematician, scriitor și publicist – 45 de ani

– 1991: S-a născut jucătoarea de tenis Simona Halep; pe 24 august 2013 a câştigat turneul Premier de la New Haven, urcând astfel de pe locul 23 pe locul 19 în clasamentul WTA (Women’s Tennis Association); este a patra româncă din istorie care accede în Top 20 WTA, după Virginia Ruzici, Irina Spârlea şi Ruxandra Dragomir şi prima sportivă din România care se numără printre cele mai bune 20 de jucătoare de tenis din lume după mai bine de 13 ani; la data de 16 februarie 2014, a câștigat Qatar Open, fiind cel de-al șaptelea turneu cucerit de Simona Halep în carieră. În urma acestui succes, Halep a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA; a reușit să urce până în mai 2014 pe locul 4 WTA; la data de 5 iunie 2014, Simona a ajuns la Roland Garros în prima ei finală de Grand Slam, după ce le-a învins în sferturile de finală pe Svetlana Kuznețova și în semifinale pe Andrea Petkovic. În finală românca a întâlnit-o pe câștigătoarea turneului, Maria Șarapova; începând cu data de 11 august 2014 Simona a urcat pe locul 2 în clasamentul mondial WTA, cea mai înaltă poziție deținută vreodată de o jucătoare de tenis din România

– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Florin Muscalu; redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1943, la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova)

– 2001: A murit (într-un accident rutier) prozatorul Traian Olteanu (n. 1941)

– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Iustin Panţa, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sibieni; după 1990 a participat la fondarea revistei „Euphorion”, a cărei direcţie a şi asigurat-o în ultimii ani (n. 1964)

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Washington: Discurs al preşedintelui Barack Obama privind relaţiile dintre rase la un dineu de gală

– Cairo: Este aşteptat verdictul în procesul președintelui egiptean demis, Hosni Mubarak, pentru “complicitate” în uciderea de protestatari în timpul revoltei din 2011. Ex-preşedintele este judecat alături de fostul său ministru de interne și șase foști șefi ai serviciilor de securitate

– Turcia: Campionatul Mondial de baschet feminin (27 sep. – 10 oct.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Turismului”; se marchează în fiecare an potrivit hotărârii adoptate de cea de-a treia sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului (Torremolinos/Spania, septembrie 1979); la stabilirea datei s-a ţinut seama de faptul că 27 septembrie este o dată-reper pentru turismul mondial – ziua când, în 1970, a fost adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

– 1389: S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana” (m. 1464) – 625 de ani

– 1921: A murit compozitorul german Engelbert Humperdinck, cunoscut mai ales pentru opera „Hänsel und Gretel” (n. 1854)

– 1924: S-a născut scriitorul ceh Josef Škvorecký (m. 2012) – 90 de ani

– 1926: A avut loc, la Paris, primul Congres internaţional al cinematografului, sub egida Societăţii/Ligii Naţiunilor

– 1940: S-a semnat, la Berlin, Pactul Tripartit, care a pus bazele unei alianţe politico-militare între statele semnatare, Germania, Italia şi Japonia; a fost actul oficial de constituire a Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a opus Aliaţilor în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale

– 1940, 27/28: A murit criticul literar, traducătorul şi filosoful german Walter Benjamin (n. 1892)

– 1944: A murit sculptorul şi pictorul francez Aristide Maillol (n. 1861) – 70 de ani

– 1947: S-a născut Meat Loaf (pe numele său adevărat Michael Lee Aday), cântăreţ american de rock şi actor; este renumit pentru albumele Bat Out of Hell I, II, şi III

– 1950: S-a născut scriitorul australian John Marsden