PORTRET: Jens Stoltenberg – noul secretar general al NATO

Miercuri, 1 octombrie, norvegianul Jens Stoltenberg îşi începe mandatul de secretar general al NATO, preluând funcţia de la Anders Fogh Rasmussen. Fost premier al Norvegiei, Stoltenberg a fost desemnat în această demnitate, la 28 martie 2014, prin votul celor 28 de ambasadori ai statelor membre ale Organizaţiei Nord-Atlantice.
Economist de profesie, provenit dintr-o familie cu o puternică tradiţie în politica ţării sale, Stoltenberg s-a remarcat prin legăturile strânse cu Rusia vecină, fapt care a fost, se pare, decisiv în alegerea sa, conform analiştilor.

*

Jens Stoltenberg s-a născut la 16 martie 1959, la Oslo, fiind fiul lui Thorvald Stoltenberg, fost membru important al Partidului Muncii, fost ministru al apărării şi ministru de externe al Norvegiei şi al lui Karin Stoltenberg, fost secretar de stat.
În perioada 1960 – 1963, Jens a trăit în Serbia, pe perioada mandatului de ambasador al Norvegiei în această ţară al tatălui său.
Stoltenberg a parcurs cursurile şcolii primare Oslo Waldorf School, apoi şcoala secundară Oslo Cathedral School.
După satisfacerea stagiului militar ca infanterist, la Army’s Infantry Training Centre din Evjemoen in Aust-Agder, s-a înscris la Universitatea din Oslo, absolvită cu diploma de economist în anul 1987.
În perioada 1979 – 1981, Stoltenberg a fost jurnalist la cotidianul Arbeiderbladet.
A intrat în politică la începutul anilor ’80, ca membru al Partidului Muncitoresc norvegian, iar în perioada 1985-1989 a condus organizaţia de tineret a formaţiunii, în aceeaşi perioadă fiind şi vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a Internaţionalei Socialiste.
Între 1990 şi 1992 a condus organizaţia municipală Oslo a Partidului Muncitoresc, iar în anul 1992 a fost ales vicepreşedinte al formaţiunii.
În anul 1990 a fost numit secretar de stat la Ministerul Apărării şi Mediului Înconjurător.
În 1993 a fost ales pentru prima dată în Parlamentul norvegian (Storting), reprezentând o circumscripţie a capitalei Oslo, între 1993 şi 1996 a fost ministru al Economiei şi Energiei, iar în perioada 1996-1997 a fost ministru de Finanţe.
A fost liderul grupului parlamentar al Partidului Muncitoresc în perioada februarie-martie 2000, apoi a fost numit prim-ministru al Norvegiei, conducând un Guvern minoritar format de Partidul Muncitoresc, între martie 2000 şi octombrie 2001.
Între anii 2001 şi 2005  redevine liderul grupului parlamentar al Partidului Muncitoresc, iar în anul 2002, devine preşedintele Partidului Muncitoresc, principala formaţiune politică din Norvegia.
În anul 2005 este din nou numit în funcţia de prim-ministru al unui Guvern format de Partidul Munictoresc în alianţă cu Partidul Socialist – de stânga şi Partidul de Centru.
După alegerile din anul 2009, Stoltenberg a fost reconfirmat pentru un nou mandat în fruntea Guvernului.
În timpul mandatului de premier a fost martorul unuia dintre cele mai atroce atentate teroriste din lume, petrecut la 22 iulie 2011, atunci când extremistul Anders Behring Breivik a ucis 77 de persoane în centrul capitalei Norvegiei şi pe Insula Utøya.
Stoltenberg a avut atunci o atitudine surprinzătoare pentru opinia publică, făcând un apel la „mai multă democraţie şi toleranţă” în faţa extremismului şi a cruzimii atentatorului.
După alegerile din octombrie 2013, Stoltenberg a prezentat demisia sa şi a cabinetului său, devenint liderul opoziţiei şi lăsând şefia executivului norvegian la dipspoziţia unei coaliţii de dreapta formate din conservatori şi populişti.
A devenit apoi unul dintre cei doi emisari speciali ai secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, privind schimbările climatice.
La 28 martie 2014, a fost ales în funcţia de secretar general al NATO pentru un mandat de patru ani, prin votul celor 28 de ambasadori ai statelor membre ale Organizaţiei Nord-Atlantice. Mandatul său începe pe 1 octombrie 2014, succedându-i în funcţie lui Anders Fogh Rasmussen.
Stoltenberg are două surori, Nini şi Camilla şi este căsătorit cu Ingrid Schulerud, director în cadrul Ministerului de Externe de la Oslo, ei având doi copii – Axel şi Catharina.

Răzvan Moceanu