Constructorul Boeing, obligat să schimbe ecranele din cabinele de pilotaj

912648Constructorul aeronautic american Boeing va trebui să schimbe ecranele care se sting inopinat în cabinele de pilotaj ale unora dintre aparatele sale de tip 737 şi 777, a indicat Agenţia Federală a Aviaţiei Americane (FAA). Într-o directivă, FAA precizează că aceste schimbări vor fi efectuate pe 1.149 de avioane Boeing 737 şi 177 de Boeing 777 care zboară în spaţiul aerian american. Costul este evaluat la 10.000 de dolari pe fiecare aparat, iar operaţiunile vor dura cinci ani.

Ecranele fabricate de firma Honeywell se pot stinge în timpul decolării sau aterizării, precizează FAA, provocând în cel mai rău caz pierderea controlului asupra avionului. Se suspectează că semnalele emise de transmisii WiFi pot provoca stingerea ecranelor de control.

Dar Honeywell a subliniat că niciun ecran nu s-a stins vreodată în timpul zborului. „Singurul precedent cunoscut s-a produs în timpul unui test efectuat la sol”, a indicat compania, precizând că a pus deja la punct, în colaborare cu  Boeing, ecrane pentru înlocuirea celor cu probleme.

(www.lalibre.be – 2 octombrie)