China a emis un avertisment puternic în privinţa protestelor prodemocraţie din Hong Kong, afirmând că demonstranţii trebuie să stopeze „protestele ilegale”. „Vor fi consecinţe inimaginabile” – scrie o publicaţie din Beijing. Ministrul chinez de externe, Wang Yi, care se află în vizită la Washington, în Statele Unite, a avertizat de asemenea că evenimentele din Hong Kong ţin de treburile interne ale Chinei. „Secretarul american de stat, John Kerry, a menţionat situaţia din Hong Kong, dar guvernul Chinei şi-a subliniat foarte clar şi ferm poziţia: treburile interne ale Hong Kongului sunt treburile interne ale Chinei şi toate statele ar trebui să respecte suveranitatea Chinei”, a declarat Wang Yi. La rândul lui, secretarul american de stat a îndemnat la reţinere în gestionarea problemei protestelor din Hong Kong. „Considerăm că o societate deschisă, cu cel mai mare grad de autonomie şi guvernată de statul de drept este esenţială pentru stabilitatea şi prosperitatea Hong Kongului. Avem speranţe mari că autorităţile din Hong Kong vor manifesta reţinere şi respect faţă de protestatari şi dreptul lor de a-şi exprima liber viziunea”, a subliniat John Kerry.
(EURONEWS – 2 octombrie)