Reprezentanţii posturilor publice se întâlnesc cu cei ai candidaţilor la prezidenţiale

Reprezentanţii posturilor publice de radio şi televiziune şi cei ai candidaţilor la prezidenţiale vor avea astăzi o întâlnire tehnică în ajunul începerii campaniei electorale. Aceasta după ce, ieri, ofertele editoriale pentru reflectarea campaniei au fost acceptate de către parlament, în prezenţa reprezentanţilor candidaţilor, în forma propusă de cele două societăţi.

Postul public de radio se angajează să asigure accesul egal al tuturor candidaţilor în emisiunile dedicate campaniei electorale, a dat asigurări preşedintele director general al SRR, Ovidiu Miculescu.

Ovidiu Miculescu: Intrăm în campanie cu RRA şi cu Antena Satelor, cu toate studiourile regionale şi cu RRI. Este o chestie tehnică, dar care asigură accesul egal al tuturor candidaţilor, iar referitor la partea de echilibru, echidistanţă şi onestitate, SRR ştie să facă cel mai bine acest lucru şi  a dovedit-o.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 octombrie