Consiliul Concurenţei a demarat două investigaţii pe piaţa acumulatorilor auto

Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii privind posibila încălcare a regulilor de concurenţă de către unele companii active pe piaţa producţiei, distribuţiei şi comercializării de baterii şi acumulatori auto. Preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că în cadrul primei investigaţii au fost efectuate inspecţii inopinate la nouă companii, iar în cea de-a doua investigaţie au fost vizate şase companii şi spaţii de lucru în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Inspectorii suspectează că producătorii şi unii furnizori şi vânzători finali s-ar fi înţeles cu privire la stabilirea preţurilor de vânzare a produselor, ceea ce este interzis prin lege.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 octombrie