Concluziile conferinţei Bucharest Forum 2014

La Bucureşti se încheie astăzi conferinţa intitulată Bucharest Forum 2014. Reuniunea de la Palatul Parlamentului şi şi-a propus să găsească răspunsuri la întrebarea „cum transformăm România într-o poartă a Europei pe ruta de comerţ şi investiţii între Europa şi Asia”.

Discuţiile privind schimbările aduse pe scena politică şi geostrategică mondială de criza din Ucraina nu au avut un ton tocmai optimist şi în special analiştii americani, prezenţi la eveniment, au criticat Uniunea Europeană pentru ceea ce au numit lipsă de unitate în politica externă.

De exemplu, preşedintele Stratfor, George Friedman, a spus că SUA ar vrea ca problemele Europei cu Rusia să fie rezolvate de către Europa. El a precizat că Uniunea încearcă să negocieze cu Ucraina şi Rusia, dar nu din incompetenţă, ci pentru că nu există un interes comun al Europei.

În acest context, majoritatea vorbitorilor la forum, străini şi români, au insistat pe rolul stabilizator al României. De exemplu, secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, a arătat că România are capacitatea de a acţiona ca furnizor de securitate la nivel regional, mai ales după deciziile luate la summit-ul NATO din Ţara Galilor.

Şi fostul ambasador american la Bucureşti, Nicholas Taubman, a declarat că România poate deveni un centru de putere.

Nicholas Taubman: Sunt optimist în ce priveşte viitorul economic al României. Dacă România vrea să fie un centru de putere, nu numai în Europa de Est, dar cu o influenţă mai mare în Uniunea Europeană, trebuie să aibă trei caracteristici: prima este reprezentată de oameni, iar România este a şaptea ţară din Uniunea Europeană ca populaţie şi românii sunt oameni muncitori şi bine educaţi. A doua caracteristică pe care însă România nu o are în acest moment şi care este esenţială este o economie puternică. Dezvoltată cum trebuie, energia poate fi baza unei astfel de economii puternice. În al treilea rând, România trebuie să aibă o armată puternică.

În general, concluzia care s-a profilat la forum a fost că România are de investit în educaţie, infrastructură, deschidere economică şi lupta anticorupţie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 octombrie)

***

Lideri politici şi importante personalităţi din mediul de afaceri la nivel mondial se reunesc, de astăzi, în cadrul conferinţei Bucharest Forum 2014, organizată de Institutul Aspen România. Tematica reuniunii din acest an vizează modalităţile prin care România poate deveni o poartă a Europei pentru comerţul şi investiţiile din Asia – potrivit unui comunicat.

La evenimentul al cărui invitat de onoare este Richard Quest, jurnalist al postului CNN, vor fi prezenţi premierul Victor Ponta şi preşedintele Aspen România, Mircea Geoană, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii internaţionale sau oficialităţi din Statele Unite, Franţa, Spania, China, India, Georgia şi Turkmenistan.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 octombrie)

România ar putea fi, din punct de vedere economic, poarta Europei spre Asia

România este din punct de vedere geografic, dar poate fi şi economic poarta Europei spre Asia, este concluzia primelor dezbateri la Forumul Bucureşti, deschis astăzi la Palatul Parlamentului.

Participanţii, între care lideri politici şi personalităţi ale mediului de afaceri internaţional, au explicat că aceste două continente sunt singurele conectate terestru, ceea ce, graţie legăturilor maritime, le oferă şansa de a forma un nou Drum al Mătăsii pentru comerţ cu bunuri de toate tipurile.

Noul Drum al Mătăsii, cu România ca punct de trecere între Asia şi Europa, este un proiect cu ţinte de la dezvoltarea economică durabilă la crearea de locuri de muncă. Este vorba despre o regiune cu un trecut istoric complicat şi un prezent în care se vorbeşte mai mult despre securitate decât despre economice.

Premierul Victor Ponta consideră că România are o oportunitate deschisă pentru a deveni o poartă a Europei în calea comerţului şi a investiţiilor din Asia. Declaraţia a fost făcută la oonferinţa intitulată ‘Deblocarea potenţialului Eurasiei. Decizii strategice pe Noul Drum al Mătăsii’.

Victor Ponta:  Cred foarte mult că poziţia naturală a României de poartă a Europei dinspre Orient, de frontieră aici, frontiera estică a Uniunii Europene şi a NATO, este o uriaşă oportunitate, pe care, sigur, putem s-o folosim sau putem s-o ratăm, pentru că o Cale a Mătăsii, cum am învăţat în istorie, poate să treacă prin anumite regiuni, anumite zone, anumite ţări sau poate să le ocolească dacă acestea nu oferă stabilitatea, predictibilitatea şi deschiderea pentru ceea ce înseamnă un mare proiect transcontinental.

Mircea Geoană, preşedintele Aspen România: Este o locaţie geografică şi geopolitică pe care România trebuie să o pună în valoare şi, de foarte multe ori, am folosit relevanţa strategică a României pentru a ne asigura securitatea naţională, dar de foarte multe ori nu am ştiut cum să atragem dividende economice din această geografie excepţională, pe care România o are. Să încercăm să venim cu un răspuns pragmatic şi să descătuşăm potenţialul economic, de investiţii, de comerţ, de placă turnantă pe care România în mod natural îl joacă şi îl poate juca mult mai mult.

 

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 octombrie)