Combinatul Azomureş are în derulare investiţii de aproape 200 de milioane de euro

Combinatul Azomureş, cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice din România, are în derulare investiţii de aproape 200 de milioane de euro. Acestea vor duce la reducerea semnificativă a emisiilor de amoniac şi pulberi, astfel încât la sfârşitul anului viitor să fie respectate toate prevederile europene în materie de protecţie a mediului. Sunt prevăzute însă şi alte investiţii care vor duce la mărirea capacităţii de producţie şi scăderea consumului energetic  – susţine directorul societăţii, Mihai Aniţei: „Practic, din  fabrica de uree nu va rămâne decât foarte puţin din zona umedă, se va schimba tehnologia total. Mai avem şi alte proiecte: staţia de epurare am început-o deja, teoretic în 5 ani de zile vom avea un Azomureş nou. Cu investiţiile astea o facem; o reducere substanţială a emisiilor prin tehnologie şi ajungem în limitele care vor fi în 2015, mărim capacitatea şi reducem consumul de gaz. Deci o facem mult mai eficientă.”
Aceste precizări au fost făcute la Praga, în cadrul unei dezbateri organizate de compania cehă care implementează proiectul de modernizare a combinatului chimic din Târgu Mureş, ne-a transmis corespondentul nostru Raul Matiş.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 octombrie)