Realizarea tronsonului de autostradă dintre Piteşti şi Sibiu reprezintă o prioritate pentru Dacia

Tronsonul Piteşti-Sibiu şi Centura de Sud a Bucureştiului trebuie să fie prioritare în dezvoltarea infrastructurii de autostrăzi cu fonduri europene, susţin reprezentanţii transportatorilor. Preşedintele de onoare al Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu, a declarat astăzi că tronsonul Piteşti-Sibiu reprezintă legătura rutieră cu cel mai ridicat trafic de marfă din România, componentă strict necesară pentru susţinerea şi dezvoltarea platformelor industriale de la Craiova, Piteşti, Vâlcea, Sibiu, Sebeş, atât în industria auto, cât şi în cea chimică şi petrolieră. Tronsonul de autostradă dintre Piteşti şi Sibiu ar reduce cu 30 de euro costurile de transport pentru fiecare automobil produs la Mioveni, a afirmat tot azi directorul general al Dacia, Nicolas Maure: „În ceea ce priveşte infrastructura, 2000 de tiruri vin şi pleacă zilnic dinspre vestul Europei şi se îndreaptă către Arad. Iar aceste tiruri, dacă ar circula pe o autostradă, ar face să scadă preţul maşinilor noastre cu 30 de euro, ceea ce bineînţeles ne-ar îmbunătăţi competitivitatea. De aceea pentru noi accesul rapid şi cât mai curând la frontieră, dacă se poate, înainte de anul 2020 este într-adevăr o prioritate”.
În actuala variantă a Master Planului, prezentat zilele trecute de ministrul transporturilor, Ioan Rus, secţiunea Sibiu – Piteşti figurează ca drum expres.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie)