„Avem nevoie mai mult de prezenţa NATO în Europa de Est şi regiunea Mării Negre”, susţine preşedintele Bulgariei

„Astăzi, avem nevoie mai mult de prezenţa NATO în Europa de Est şi regiunea Mării Negre”, a declarat preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, în deschiderea reuniunii Forumului industrial de la Sofia. Bazele acestei iniţiative au fost puse în anul 2010, scopul principal fiind crearea de posibilităţi de stabilire a unor relaţii de parteneriat şi dialog între state, mediile de afaceri şi comunităţi de cercetare ştiinţifică în domeniul apărării şi securităţii.

Şeful statului bulgar a precizat că într-o lume în schimbare rapidă, NATO rămâne principala sursă de stabilitate şi este un sprijin pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor omului, pentru dezvoltarea economică stabilă. Menţionând necesitatea unei modernizări a forţelor armatei bulgare, preşedintele Plevneliev a subliniat că interoperabilitatea cu aliaţii reprezintă o prioritate, iar îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Alianţei trebuie să fie garantată. Şeful statului bulgar a amintit că guvernul de la Sofia a adoptat în urmă cu câteva zile Programul naţional „Bulgaria în NATO şi în apărarea europeană 2020”, al cărui scop este de a sublinia principalele căi de modernizare a armatei bulgare şi realizarea interoperabilităţii depline cu aliaţii, în cel mai scurt timp.

Preşedintele bulgar a adăugat că pentru realizarea acestor planuri este necesară asigurare unei continuităţi şi coerenţe în deciziile şi acţiunile următoarelor guverne. „Bulgaria va face tot ceea ce este posibil pentru ca, dispunând de resurse limitate de la bugetul naţional, să crească treptat cheltuielile de apărare şi să-şi îndeplinească angajamentul asumat la summit-ul NATO din Ţara Galilor”, a mai spus Rosen Plevneliev.

(www.dariknews.bg – 10 octombrie)