Microsoft oferă libertate angajaţilor săi din Germania: „Lucraţi când şi de unde doriţi!”

Colosul IT reinventează modul de lucru pentru filiala sa germană: nu mai există obligativitatea prezenţei la birou, contează doar realizările

De la 9:00 la 17:00, de luni până vineri? Nu mai e aşa. Timpul de lucru este acum liber şi biroul a dispărut sau cel puţin în cazul angajaţilor Microsoft din Germania. Colosul din domeniul informaticii a abolit obligaţia de a te prezenta zilnic la locul de muncă. Pentru a munci bine, locul şi momentul nu sunt esenţiale.

Tehnologiile au adus multora schimbări în modul în care lucrează şi trăiesc. Cine nu şi-ar dori să se oprească în parc într-o zi însorită, să-şi deschidă laptopul şi să lucreze la umbra unui copac? Sau, de ce nu, la masa unui bar, cu o ceaşcă de cafea alături. Chiar şi în sufrageria de acasă, îmbrăcat în ceva comod, după ce i-ai culcat pe copii şi ai deschis o sticlă de vin. Pentru mulţi (dar nu pentru toţi), acesta ar fi mediul ideal de lucru, mai curând decât aseptica (şi incomoda) masă în mijlocul celor patru pereţi ai biroului. Şi apoi, să recunoaştem: cursa contra cronometru de ajunge zilnic dimineaţa la serviciu la timp este enervantă.

Astfel de reguli rigide sunt depăşite, a înţeles Microsoft. Colosul din Redmond a abolit deja orarul fix încă din 1998. Acum a renunţat şi la obligativitatea prezenţei. Ceea ce contează, subliniază firma, este rezultatul.
De acum înainte, angajaţii (circa 2.700) vor putea lucra «unde şi când doresc». În jargonul economic, aceasta ar fi «easy economy», aşa cum se spunea la un moment dat despre call center-uri. Astăzi, datorită progresului tehnologic (smartphone-uri, e-mail, videoconferenţe ş.a.m.d.), serviciul nu mai este legat obligatoriu de spaţiu şi timp: «Prezenţa fizică la birou nu ne spune nimic despre calitatea muncii prestate de angajaţi. Dimpotrivă, adesea furnizează o imagine falsă», explică directorul de personal de la Microsoft Germania, Elke Frank.

În noul cartier general al Microsoft de la München nu vor mai fi birouri pentru toată lumea. Adesea, departe de presiunea orelor oficiale de lucru, de telefoane, colegi, în liniştea şi concentrarea de acasă, se realizează şi se produc rezultate într-un mod mai eficace.

Munca este ceva care se face, nu un loc în care să te duci. Cine are de câştigat? Ceasul nostru biologic, familia, prietenii şi chiar mediul. În felul acesta sunt eliminate blocajele dimineţii şi consumul de benzină pentru dus şi pentru întors. În cifre: în fiecare zi, o jumătate de oră cu maşina dus şi întors nu înseamnă doar o oră preţioasă pierdută din viaţă, ci şi 1,7 tone de CO2 pe an produs de un singur angajat.

Microsoft nu este prima companie care îşi „eliberează” angajaţii de chingile orarului sau ale prezenţei: în Germania sunt aproape goale şi unele birouri SAP, BMW sau Deutsche Bank.

Cine strâmbă din nas? Sindicatele! În opinia acestora, prea multa flexibilitate şi libertate se pot transforma în exploatare, exces de muncă. Există şi pericolul de a se cere să fii disponibil la orice oră din zi sau chiar din noapte.

Elmar Burchia

Traducerea: Ruxandra Lambru

CORRIERE DELLA SERA – 10 octombrie