Petro Poroşenko: „Săptămâna viitoare va fi decisivă”

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat, vineri, că săptămâna viitoare va fi decisivă în privinţa soluţionării conflictului din Donbas – informează publicaţia „Expres”, menţionând că şeful statului a făcut această declaraţie în timp ce se afla într-o vizită în zona operaţiunii antiteroriste din estul Ucrainei. „Se pare că ne-am înţeles cu ruşii, însă săptămâna viitoare vom vedea cât sunt de sinceri. Vom vedea dacă îi vor putea îmblânzi pe bandiţii care deschid focul asupra localităţilor cu oameni paşnici sau va trebui să-i ajutăm noi să facă acest lucru” – a afirmat Poroşenko, primiţând să readucă teritoriile ocupate sub administraţia autorităţilor ucrainene.

(www.expres.ua – 11 octombrie)