Un episod antologic la ONU

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

În ṣedinṭa sesiunii Adunării Generale a O.N.U. din 12 octombrie 1960 a avut loc o scenă care a rămas în istorie. Actorii săi principali au fost Nikita Hruṣciov, preṣedintele sovietic al consiliului de miniṣtri ṣi delegatul filipinez Lorenzo Sumulong care a întrebat cum poate U.R.S.S. să condamne imperialismul, având un comportament similar cu statele din Europa de Est. Hruṣciov l-a întrerupt, jignindu-l, după care ṣi-a scos un pantof ṣi a început să bată cu el în masă. Eduard Mezincescu, adjunctul ministrului de Externe al României, a cerut reprezentantului Irlandei, Frederick Boland, cel care prezida ṣedinṭa, să-l aducă la ordine pe delegatul filipinez…
Acest episod mai puṭin obiṣnuit în ṣedinṭele O.N.U. este povestit chiar de Eduard Mezincescu într-un interviu pe care jurnalistul ṣi istoricul Eugen Preda l-a realizat în 1995. Interviul integral se află în Arhiva de istorie orală. Transcriere – realizator Mariana Conovici.

Eduard Mezincescu
Eduard Mezincescu

„…Am ajuns la incidentul din ziua de 12 octombrie… În ziua aceasta a luat cuvântul din partea delegaţiei americane a doua sau a treia figură din Departamentul de Stat, un subsecretar de stat, pe nume Wilkins, dacă nu mă înşeală memoria, şi care vorbind în favoarea decolonizării, a încercat să demonstreze şi să propună ca, odată cu decolonizarea ţărilor din Africa şi Asia care mai rămăseseră înglobate într-un imperiu colonial, să fie decolonizate şi ţările socialiste care erau tot un fel de Uniuni Sovietice. Mie chestia aceasta nu mi-a plăcut, nu-mi plăcea să fim denumiţi acolo sateliţi ai Uniunii Sovietice sau colonii ale Uniunii Sovietice … pentru că, de bine, de rău, noi ne bucuram de o anumită independenţă şi luptam pentru ca să afirmăm această independenţă.
Atunci l-am întrerupt pe Wilkins, am cerut cuvântul, am protestat şi am cerut să nu mai folosească termenii aceştia. Am trecut la locul meu în bancă. El a reluat expunerea de unde o lăsase în aceeaşi termeni. Atunci l-am întrerupt a doua oară. S-a repetat istoria, atunci l-am întrerupt a treia oară. A patra oară, Boland, reprezentantul Irlandei, care era preşedintele Adunării n-a mai vrut să-mi dea cuvântul. Da’ eu, pentru că dispuneam de organ, mi-am formulat protestul viva voce, puteam să strig destul de tare ca să mă audă cei din sală şi fără microfon. Preşedintele a vrut să mă facă să tac şi a tot bătut cu ciocanul în scândurica aia […] până a rupt mânerul ciocanului. Când a rămas fără ciocan, preşedintele a fost dezorientat: fără ciocan nu mai putea să conducă şedinţa ! Pe mine, ca să tac, nu reuşise nici cu ciocanul, fără ciocan cu atât mai puţin. Atunci a ridicat şedinţa.
Când s-a ridicat şedinţa, s-a creat o emoţie deosebită, era o stare emoţională deosebită .. în rândurile reprezentanţilor diferitelor ţări foste coloniale sau de curând independente, Ghana, Guineea, alte ţări afro-asiatice m-au chemat, m-au întrebat ce am de gând să fac a doua zi – asta se întâmpla seara şi şedinţa următoare trebuia să fie dimineaţa – am spus : „dacă reprezentantul american nu va conteni cu insultele la adresa ţărilor socialiste, eu voi protesta în continuare …” Mi-au spus că, poate s-ar găsi o soluţie de compromis, eu am declarat că nu am nimic împotriva unei soluţii de compromis dacă este cât de cât onorabilă. […]

Mă scuzaţi, o clipă numai ! Eu ţin minte că în şedinţa din 12 octombrie după-amiază, dumneavoastră aţi formulat un point of order întâi la reprezentantul Filipinelor, Sumulong …
Se poate …
Aşa … După aceea aţi formulat point of order la american. Acuma, s-a făcut afirmaţia – de către Adjiubei, cred – că, pe Hruṣciov l-a impresionat foarte mult trucul acesta cu point or order, adică el nu ştia că poate fi întrerupt cineva de la tribună… ṣi că de aicea s-ar fi tras după aceea şi gestul lui cu pantoful…
Nu … eu acuma nu ştiu de ce i se pun lui Hruṣciov astfel de lucruri în seamă. Eu cred că el nici nu-şi face preocupări din aspectele astea ale chestiunii… […]
  Dar, aici mai e o chestiune pe care aş vrea să vi-o reamintesc, poate, mai bine, în legătură cu Boland: el a întrerupt şedinţa, a scos microfonul din funcţiune. Asta a făcut ca ultimele cuvinte ale dumneavoastră să nu se mai audă, deci să nu mai fie înregistrate în procesul verbal. Chiar dacă s-ar fi auzit, tot n-ar fi fost în procesul-verbal ! Ţin minte că imediat după aceea aţi ieşit pe hol şi aţi fost atacat de ziarişti. […]
…Prima sau a doua întrerupere, şi preşedintele ezita, sau întârzia … sau nu era dispus să-mi mai acorde cuvântul. Delegaţia sovietică, în frunte cu Hruṣciov, a început să bată cu pumnii în pupitre ca să-mi facă mie galerie şi atunci s-a descălţat Hruṣciov şi a început să bată cu pantoful. A fost un moment de mare glorie ! […]
 Se spune că Hruṣciov n-a început întâi să bată; întâi a luat şi l-a împuns pe şeful delegaţiei Spaniei care era conform ordinii alfabetice, în faţa lui. Şi după aceea a început să bată. Întregul episod n-a fost cunoscut imediat… Asta ţin minte perfect, nu s-a ştiut întâi că el a făcut aşa ceva, s-a aflat în momentul în care o fotoreporteriţă de la Life care vedea cu aparatul de fotografiat pe dânsul şi îl fotografia în fiecare trei secunde, s-a dus şi a developat filmul acolo, la etajul 8 sau 9 … şi a văzut această scenă. După aceea s-a răspândit chestiunea aceasta … Dacă vă aduceţi aminte, în sală era un bru-ha-ha imens …
Eu l-am văzut pe Hruṣciov, deşi eram la o distanţă de locul lui … l-am văzut cu pantoful în mână, ciocănind în pupitru. Dacă eram gazetar îl vedeam şi mai bine ! […]

Partea mai nostimă priveşte dezvoltările ulterioare incidentului: Gheorghiu Dej era pe vapor, el a aflat că s-a întâmplat aşa, un scandal, în Adunarea Generală dintr-o informaţie, dintr-o gazetă de-asta de bord, care recepţiona telegrame şi publica foarte rezumativ, ca să nu se „obosească pasagerii”, să nu-şi „consume intelectul”.  Ăia de-acasă, care au aflat în linişte şi pe larg, au crezut că eu am acţionat potrivit instrucţiunilor lui Gheorghiu Dej şi atunci au dat publicitate incidentului la radio, la televiziune … l-au transmis !
După ce s-a terminat sesiunea am venit acasă, m-am aşteptat să mă tragă cineva la răspundere, să mă cheme, să mă critice, să-mi spună o vorbă în legătură cu incidentul. Până în ziua de azi, când nu mai sunt supravieţuitori în stare să facă lucrul ăsta, nu mi s-a adus vreun reproş, nu mi s-a făcut o observaţie, nu mi s-a adus o critică în legătură cu incidentul respectiv…„

Silvia Iliescu