Fără secret bancar

Începând cu anul 2017, secretul bancar nu va mai exista în niciuna dintre ţările europene, cu excepţia Austriei, care va mai putea beneficia până în 2018.

Consiliul miniştrilor economiei din UE a încheiat acordul politic privind extinderea domeniului de aplicare a schimbului automat de informaţii între administraţiile fiscale. Revizuirea Directivei privind cooperarea administrativă în domeniul impozitării directe (2011/16/UE) lărgeşte spectrul de consultări între interesele de capital, dividende şi alte venituri din investiţii, cum ar fi de exemplu profiturile din vânzarea de active financiare.

„Acordul reprezintă o contribuţie puternică adusă de UE la guvernarea globală”, a declarat la Luxemburg ministrul economiei Per Carlo Padoan, în calitate de preşedinte al Ecofin.

Directiva probată miercuri aduce o îmbunătăţire semnificativă în aplicarea legii împotriva fraudei şi evaziunii fiscale. Decizia lărgeşte baza schimbului automat al informaţiilor fiscale, marcând un pas decisiv spre eliminarea unui aspect cheie al secretului bancar.

Începutul sfârşitului inviolabilităţii secretului bancar datează din 2005, însă de-abia în 2008 a început să se discute serios versiunea consolidată de directiva de astăzi. (Sursa : La Stampa)

Traducerea şi adaptarea: Cătălina Păunel