Studenții români numesc un asteroid în memoria profesorului lor

Studenții români numesc un asteroid în memoria profesorului lor

Un grup de 10 studenți români, condus de Cristian Lazăr (22 ani), a propus numirea unui asteroid în memoria profesorului lor, Marin Bica, în cadrul campaniei internaționale “Name an asteroid”. Propunerea studenților a fost aleasă drept câștigătoare alături de altele cinci, selectate din 1500 de înscrieri. Competiția a fost demarată la sfârșitul anului 2013 de către grupul de lucru “Obiecte din Proximitatea Terrei” (Near Earth Objects) din cadrul Consiliului Consultativ al Generației Spațiale (SGAC). Câştigătorii au fost anunţaţi oficial sâmbătǎ, 11 octombrie 2014, astfel încât la momentul actual asteroidul (4633) 1988AJ5 poartă deja numele “MarinBica”.

Profesorul Marian Dacian Bica (stânga) şi elevul său, Cristian Lazăr
Profesorul Marian Dacian Bica (stânga) şi elevul său, Cristian Lazăr

Numele propus de participanţii români a fost selectat de către SGAC dintre cele 1500 de propuneri din întreaga lume, fiind trimis ulterior către Uniunea Astronomică Internațională (Internaţional Astronomical Union – IAU), singura organizație din lume care poate oferi nume oficiale corpurilor cerești.

Asteroidul (4633) 1988AJ5 face parte din centura principală de asteroizi, aflată între Marte și Jupiter. Aflat la o distanță de 2.914 UA față de Pământ (1 unitate astronomică=distanța de la Pământ la Soare), asteroidul face o rotație completă în jurul Soarelui în 5.67 ani, are o magnitudine de 12.8 și un diametru estimat la 9 km.

“Sunt foarte, foarte fericit și mândru de această veste. Nu pot să exprim în cuvinte cât sunt de fericit că acest lucru s-a întâmplat! Marin Dacian Bica a fost profesorul meu cu care am studiat astronomie și astrofizică extracuricular. A fost un om deosebit și a decedat tragic. Sunt foarte fericit că am propus ideea ca un asteroid să îi poarte numele pentru că a adus multe contribuții atât astronomiei românești cât și internaționale”, a mărturisit Cristian Lazăr după ce a aflat că propunerea sa a fost acceptată.

În calitate de profesor de fizică la Școala Generală „Dacia” și membru fondator al Astroclubului „Meridian Zero” din Oradea, Marin Bica a adus nenumărate contribuţii în astronomie, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. El a coordonat ani la rând Lotul Naţional de Astronomie şi Astrofizică, obţinând cu elevii săi medalii de aur şi argint la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, ridicând stacheta României pe planul predării științei.

”Merită această onoare! Acum este printre stele, la propriu și la figurat! Sunt extraordinar de încântată că am avut onoarea să îl cunosc și că am putut să fac acest lucru pentru el!”, a spus la rândul său Ioana Tatarciuc (17 ani), una dintre elevele participante la proiect.