Sorina Lupu : „Nu am vreun talent special, dar sunt extraordinar de curioasă”

Sorina este din Bucureşti şi este îndrăgostită de ştiinţele spaţiale. A obţinut mai multe premii la NASA şi a reprezentat România la mai multe competiţii internaţionale. Se bucură şi de titlul « Studentul anului în România », după cum a decis juriul Galei Studenţilor Români în Străinătate.

 

  1. Cum a început totul ?

Mi-am descoperit pasiunea pentru spaţiul cosmic când eram clasa a 9-a. Diriginta mea, doamna Ioana Stoica, ne-a spus de un concurs organizat de NASAsorina-nasa la U.S. Space&Rocket Center în Alabama, pentru care trebuia să formam o echipă de 6 elevi şi să construim o maşinuţă asemănătoare celei trimise în anii 70 pe Lună şi folosită în ultimele trei misiuni Apollo, intitulată informal „Moonbuggy”. Aşadar, am participat la competiţie şi am câştigat două premii: Best Design şi Team Spirit. A fost o experienţă extraordinară, dar totodată extrem de dificilă, deoarece maşinuţa noastră s-a stricat în timpul transportului peste Ocean; aşadar a trebuit să o reparam în timpul rămas până la concurs – şi nu a fost o misiune simplă.  Totuşi, am reuşit să dovedim că suntem o echipă puternică. Apoi, am mai participat şi la alte concursuri la NASA unde am luat câteva premii şi m-am hotărât că vreau sa studiez Inginerie Aerospaţială.

Aşadar, am aplicat la diverse facultăţi în străinătate. După un examen şi un interviu greu pe teme de matematică şi fizică, am fost admisă la Universitatea din Cambridge cu condiţia să iau 9.5 la examenul de Bacalaureat. Din păcate am luat 9,45, iar cei de acolo m-au anunţat în august că nu pot merge deoarece nu mi-am îndeplinit condiţia. Astfel, singura mea opţiune a rămas Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Electronică, la care dădusem dinainte examenul de admitere pentru a avea un plan de rezervă.

  1. Ce experienţe v-au marcat în timpul facultăţii ?

Aşa cum am povestit mai sus, facultatea la care sunt acum este rezultatul unor împrejurări. Însă, nu regret că învăţ la Electronică, deoarece am cunoscut profesori şi colegi extraordinari, am participat la concursuri de robotică. Până la urmă şi în domeniul aerospaţial este nevoie de electronişti. Una dintre cele mai importante experienţe a fost colaborarea cu CERN.

Să lucrezi la CERN este o experienţă extraordinară. În primul rând, lucrezi într-un mediu internaţional  – de exemplu auzi în laboratoare o multitudine de limbi străine : franceză, engleză, spaniolă, greacă, dar şi destul de multă română. Eu am lucrat în domeniul electronicii şi pot să spun că am avut noroc de doi supervizori extraordinari, Sophie Baron şi Manoel Barros Marin, care m-au învăţat şi m-au ghidat, nu ca niste profesori, dar exact ca nişte mentori. Mi s-a oferit şi un post de lungă durată, de obicei un post care se oferă doctoranzilor, chiar daca eu nu am terminat încă facultatea.

Ştiind că există o şansă să mă plafonez în domeniul aerospaţial, am continuat să particip la încă un concurs organizat de NASA la Kennedy Space Center unde a trebuit să construim un robot ce poate săpa şi înmagazina regolith (termenul ştiinţific pentru nisipul selenar). Apoi, împreună cu alţi colegi de la Politehnică, am propus un experiment ce poate fi lansat într-o rachetă la 90 km deasupra Pământului. Lansarea a avut loc deja, în mai, iar proiectul nostru a fost un succes încă de la început, deoarece am concurat cu echipe din ţări puternice pe domeniul aerospaţial şi, totuşi, am rămas mereu echipa favorită.

  1. Ce fel de copil, ce fel de tânar ati fost ?

Am fost mereu o fire curioasă. Când eram clasa a 3-a, am câştigat pentru prima dată un concurs de informatică la Palatul Naţional al Copiilor. Am fost coordonată de o doamnă profesoară foarte draga mie, doamna Paula Copăcel. Apoi am participat la olimpiada de informatică, când eram clasa a 4-a, pentru clasa a 5-a, unde obţineam mereu punctaje foarte bune.

  1. Sa încercam şi un top trei dorinţe de viitor. 

Cel mai mult îmi doresc să fiu sănătoasă şi să am putere de muncă, fiindcă dacă eşti sănătos, le poţi înfăptui pe toate.

Interviu realizat cu sprijinul Ligii Studenţilor Români în Străinătate.


[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=z1R2OOvdiRk[/youtube]

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=ypFMeuwKNFA[/youtube]

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=8u8wUFhlsx8[/youtube]