Papa Francisc l-a beatificat pe Papa Paul al VI-lea, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Vatican

În cadrul unei ceremonii religioase desfăşurate la Vatican, Papa Francisc l-a beatificat pe Papa Paul al VI-lea, marcând astfel încheierea Sinodului Bisericii Romano-Catolice privind familia. Printre cei prezenţi la ceremonia de beatificare s-a numărat şi fostul Papă, Benedict, care s-a retras din funcţie la începutul anului. Paul al VI-lea a fost Suveran Pontif din 1963 până în 1978 şi a fost renumit pentru poziţia sa dură faţă de controlul naşterilor. Biserica Catolică îl cinsteşte pe Papa Paul al VI-lea pentru activitatea sa mai ales în direcţia promovării dreptăţii sociale şi a slujirii celor sărmani. Beatificarea este a treia din cele patru etape necesare sanctificării unei persoane şi necesită confirmarea unui miracol produs de sau prin persoana respectivă. Dacă persoanei îi este atribuită o a doua minune, ea devine sfântă. Minunea înfăptuită de Papa Paul al VI-lea este legată de o femeie gravidă din Statele Unite, care a fost sfătuită să avorteze pentru că îi este pusă viaţa în pericol. Ea a refuzat şi a cerut unei călugăriţe să se roage pentru ea, având o fotografie a Papei Paul al VI-lea în faţă. Femeia a născut ulterior pe cale naturală şi fără complicaţii un bebeluş perfect sănătos. La începutul anului, Papa Francisc a canonizat alţi doi foşti papi, deschizându-le astfel drumul către sanctificare, subliniază corespondenţii Euronews.

(EURONEWS – 19 octombrie, ora 18:00)