Acord de colaborare între CCIB şi CCI Budapesta

Colaborarea în vederea dezvoltării pieţei regionale, ţinând seama de complementarităţile economiilor României şi Ungariei, implicarea în accesarea fondurilor disponibile prin Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării şi valorificarea oportunităţilor de afaceri oferite de cele două pieţe sunt principalele obiective ale Memorandumului de Înţelegere semnat de Camera de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), prin preşedinte Sorin Dimitriu, şi Camera de Comerţ si Industrie Budapesta, prin preşedinte Kristof Szatmary. Documentul a fost finalizat în cadrul Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti (TIB), CCIB sprijinindu-i pe colegii de la Budapesta în organizarea unui stand dedicat membrilor Camerei capitalei ungare.

„În viitorul apropiat trebuie să identificăm 2-3 proiecte concrete a căror implementare să conducă la dezvoltarea schimburilor bilaterale”, a declarat cu acest prilej preşedintele CCIB. Datorită semnării acestui document, comunitatea de afaceri bucureşteană va fi informată, prin intermediul CCIB, asupra oportunităţilor oferite de piaţa ungară in domeniul importului, exportului şi cooperarii în diverse sectoare. Valorificarea potenţialului economic al celor două ţări, dar şi a oportunităţilor oferite de regiunea dunăreană se va putea realiza şi prin intermediul unor forumuri de afaceri organizate în regim de reciprocitate în România şi Ungaria, evenimente ce vor oferi celor două comunităţi de afaceri posibilitatea de a relaţiona, a identifica şi a dezvolta proiecte comune, dar şi prin participarea la târguri şi expoziţii specializate.

Începând cu anul 2010, cele două camere de comerţ colaborează excelent la nivelul Asociaţiei Camerelor de Comerţ Dunărene (DCCA), ambele fiind membre fondatoare ale acestui organism al cărui principal scop îl constituie promovarea activităţilor industriale şi comerciale care vizează dezvoltarea economică şi de mediu din regiunea Dunarii, utilizând fondurile europene destinate acestei zone. De altfel, preşedintele CCIB a fost ales recent vicepreşedinte DCCA, pentru un mandat care se va încheia în luna iunie 2015, ceea ce reprezintă o recunoaştere a rolului Camerei bucureştene în cadrul acestei organizaţii. Din Asociaţie fac parte, de asemenea, camere de comerţ din România, Ungaria, Serbia, Croaţia, Austria şi Germania.

Ungaria este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici şi comeciali ai României, ocupând în prezent locul 4 după volumul total al schimburilor, acelaşi loc patru ca piaţă de destinaţie a mărfurilor româneşti şi locul trei între ţările de provenienţă a mărfurilor importate de ţara noastră. În primele şase luni ale anului 2014, valoarea totală a schimburilor comerciale româno-ungare a fost de 3.530,6 mil. euro (în creştere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut). Exporturile româneşti pe piaţa ungară s-au cifrat la 1.292,7 mil. euro (+10,7% faţă de semestrul I al anului 2013), iar importurile din Ungaria la 2.237,9 milioane USD (+3,3% comparativ cu primele şase luni ale anului trecut).

Biroul de Presă al CCIB