Cel mai puternic laser din Europa şi al doilea din lume va deveni operaţional la Măgurele

Primul laser de mare putere din România, cel mai puternic din Europa şimagurele al doilea din lume, va deveni operaţional la Măgurele, unde, astăzi, a fost inaugurat Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri. Acest centru va derula un program de configurare şi pregătire a experimentelor de fizică nucleară, care urmează să se desfăşoare începând cu 2018.
Laserul de la Măgurele ar putea concentra investiţii publice şi private de peste un miliard de euro şi va crea în total 13 mii de locuri de muncă, inclusiv pentru 1.000 de cercetători din toată lumea, dintre care peste 200 vor fi angajaţi permanent. Sistemul de lasere de mare putere al proiectului, dezvoltat din fonduri europene la Măgurele, va fi furnizat de compania franceză Thales, în cadrul unui contract de 60 de milioane de euro.
Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru cercetare, dezvoltare: „Centrul integrat de tehnologii avansate cu laseri CETAL, în cadrul Institutului Naţional de Fizică a Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, cu o infrastructură la cel mai înalt nivel mondial, are privilegiul de a găzdui acum cel mai puternic laser din Europa, al doilea laser al lumii – etapă esenţială în realizarea infrastructurii Extreme Light Infrastructure, ELI-NP, celebrul proiect lansat în urmă cu un an şi jumătate. Odată cu inaugurarea CETAL, se deschid noi perspective pentru cercetări de vârf cu aplicaţii în fizică, chimie, biologie, medicină, energia, ştiinţa materialelor, tehnologii ultraavansate de producţie, care vor avea cu siguranţă un impact important pentru economia românească”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 octombrie)