Învăţământul superior devine obiect de cercetare (I)

117103-004-35E6732D
Universitatea Oxford, Marea Britanie, una dintre cele mai vechi din lume

Când primele universităţi au apărut în Europa, în secolul XI, misiunea lor era educaţia, apoi bursele şi… nimic mai mult. Găzduiau tineri clerici prodigioşi care studiau operele redescoperite ale gânditorilor antici precum Aristotel sau Euclid. Abia în secolul XIX, urmând exemplul Angliei şi Germaniei, universităţile s-au dedicat şi unei alte misiuni: cercetarea ştiinţifică.
În ultimele decenii, universităţile din întreaga lume au început să îşi asume însă misiuni mai moderne: nu sunt doar centre educaţionale şi de noi descoperiri, ci şi motoare ale creşterii economice, leagăne ale justiţiei sociale şi laboratoare experimentale pentru noi metode de învăţare.
În faţa acestor provocări, uneori aflate în contradicţie, nemaipunând la socoteală presiunea financiară din partea guvernelor, universităţile din zilele noastre evoluează şi se transformă cu o viteză fără precedent.

O serie de experimente se desfăşoară în momentul de faţă în mai multe centre universitare din întreaga lume, menite să examineze noi abordări în procesul de predare, dar şi în cel de acordare a burselor. Acest lucru reprezintă o preocupare globală, dar structura, finanţarea şi activităţile universităţilor variază considerabil de la o ţară la alta. De aceea, este dificilă generalizarea soluţiilor necesare. Într-o măsură mai mică sau mai mare, însă, au fost identificaţi factori externi din trei direcţii comune care influenţează aceste procese. Două dintre direcţii sunt consistente de mai multă vreme, pe când cea de-a treia abia acum se prefigurează.

În primul rând, universităţile sunt accesibile unui număr tot mai mare de oameni. Dacă în urmă cu un secol expansiunea lor a însemnat trecerea de la educarea aristocraţiei la deschiderea de şcoli superioare publice de medicină, drept şi ştiinţe, în ultimele decenii numărul şi tipul studenţilor a fost cel care a marcat evoluţia acestora. Schimbările sociale binevenite au conferit acces la educaţia universitară unui spectru mult mai larg de persoane. Iar acest lucru presupune costuri.

Cea de-a doua mutaţie este una de natură pragmatică. Universităţile nu mai au acea aură romantică a locului unde se adună oameni curioşi şi însetaţi de cunoaştere. Ele au devenit motoare ale dezvoltării economice. Succesul este definit de numărul de absolvenţi care sunt angajaţi rapid pe piaţa muncii. Cercetarea este direcţionată spre anumite categorii derivate din probleme sociale. Oamenii de ştiinţă sunt parteneri şi antreprenori. Cunoaşterea a devenit parte din evidenţele contabile, iar politicile sunt adoptate cu scopul de a genera profit şi randament în raport cu investiţiile economice.

Cea mai nouă provocare este reprezentată de regândirea procesului de învăţare şi de inovaţie. Bazele pe care au fost clădite şi concepute universităţile sunt atacate masiv de abordările moderne: de la creşterea spectaculoasă a ofertei de cursuri la distanţă, până la schimbarea atitudinii faţă de predarea tradiţională în amfiteatre şi la erodarea modelului clasic de minte luminată care conduce un departament de cercetare.

Analiştii din cele mai diferite domenii, începând cu mass media sau sport, până la finanţe sau vânzări, se înghesuie să găsească paralelisme între învăţământul superior şi alte sectoare care au fost marcate de schimbări rapide datorate avântului tehnologic sau instabilităţii politice şi conjuncturilor sociale. Aceştia spun că nevoia tot mai mare de finanţare va determina un adevărat faliment al universităţilor, iar adepţii interacţiunii web pretind că nu va mai fi deloc necesară întâlnirea fizică între profesor şi student.

Concluziile prefigurate anunţă două posibile modele de universităţi ale viitorului. Prima ar fi de natură teoretică: o instituţie abstractă clădită cu ajutorul celor mai noi tehnologii şi al celor mai atractive idei, puse laolaltă. Acesta este viitorul maşinilor zburătoare şi al coloniilor pe Marte. Ar putea dispărea interesul, dar e greu de prevăzut cum şi de ce. Ar mai putea exista o universitate a viitorului puternic ancorată în prezent, dar şi în modelul tradiţional: un loc unde studenţii, profesorii şi cercetătorii se reunesc pentru a împărtăşi sau a căuta informaţia, în cadrul unui proces definit de o ierarhie de valori.

Poate nu toate universităţile vor avea un asemenea viitor. Viteza ameţitoare a prezentului nu lasă loc de anticipări clare asupra practicilor şi structurilor de care vor avea nevoie pentru a supravieţui. Aşadar, singura strategie viabilă în acest moment trebuie împrumutată din ştiinţă: experimentează şi vezi ce dă rezultatele cele mai bune.

Vom arăta în articolele viitoare că asemenea experimente au deja loc şi le vom prezenta pe cele mai interesante.

(va urma)

Revista Nature

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă