Armata ucraineană constată o diminuare a intensităţii atacurilor teroriste în estul ţării

Intensitatea atacurilor teroriste asupra poziţiilor militarilor ucraineni care luptă în Donbas s-a redus considerabil în ultimele 24 de ore – informează centrul de presă al Operaţiunii Antiteroriste desfăşurate de forţele Kievului în estul Ucrainei. Potrivit militarilor ucraineni, poziţiile forţelor antiteroriste au fost atacate de rebeli în localităţile Debalţevo şi Avdeivka, însă nu există victime în rândul soldaţilor ucraineni. De asemenea, marţi seară, separatiştii au întreprins două noi tentative de a cuceri aeroportul Doneţk, aflat de câteva săptămâni sub controlul militarilor ucraineni. Atacul a fost respins, iar aeroportul se află în continuare sub controlul armatei.

(www.korrespondent.net – 22 octombrie)