Peste 550 de oameni ucişi de lovituri aeriene lansate împotriva militanţilor aparţinând Statului Islamic

Activişti sirieni au declarat că mai mult de 550 de oameni, în majoritate islamişti, au fost ucişi în
lovituri aeriene lansate de forţele conduse de Statele Unite împotriva militanţilor aparţinând grupării jihadiste Statul Islamic (SI) de la începerea acestor operaţiuni aeriene, în urmă cu mai mult de o lună. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, a precizat că loviturile aeriene au ucis mai mult de 460 de militanţi SI şi aproximativ 60 de luptători aparţinând Frontului al-Nusra, grupare care este asociată cu organizaţia teroristă internaţională al-Qaeda. 32 de civili au murit, de asemenea.

(BBC SERVICIU MONDIAL – 23 octombrie, ora 12:00)