Preşedintele Ucrainei este convins că oraşele Odesa şi Mariupol nu vor fi ocupate

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi-a exprimat convingerea că Forţele Armate şi poporul Ucrainei nu vor permite ocuparea oraşelor Mariupol sau Odesa. „Odesa a devenit oraş pro-ucrainean. În presa rusă este numit deja oraş banderovist (Stepan Bandera, fost lider al naţionaliştilor ucraineni, n.red), însă acesta este cel mai potrivit compliment pentru Odesa.

Oraşele Mariupol şi Odesa nu vor fi ocupate, în primul rând datorită faptului că acum forţele armate sunt bine echipate, iar, în al doilea rând, pentru că în spatele Ucrainei se află un popor care-i cântă imnul şi îi ridică steagul, care iubeşte acest stat, indiferent de limba în care îşi exprimă această dragoste faţă de ţară. Ucraina poate fi iubită în limba rusă nu mai puţin decât în ucraineană” – a declarat Petro Poroşenko, aflat în vizită la Odesa.

Amintim că analistul american Stephen Blanck a afirmat recent că Rusia ar putea trimite forţe militare pentru a ocupa Odesa şi Mariupolul, ceea ce ar permite Moscovei să conecteze Transnistria şi Crimeea de partea de sud-est a Ucrainei.

www.unian.net – 24 octombrie