Banca Naţională a României a redus cifra prognozată pentru rata inflaţiei la sfârşitul acestui an

Banca Naţională a României a redus prognoza pentru rata inflaţiei la sfârşitul acestui an de la 2,2% la 1,5%. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că situaţia se datorează în principal scăderii cotaţiei petrolului, stabilităţii preţului la gaze naturale, unei recolte bune în România, dar şi creşterii importurilor din statele care nu mai au relaţii comerciale cu Rusia. Stabilizarea inflaţiei, spune Mugur Isărescu, prevăzută pentru anul viitor, poate crea condiţiile unei creşteri economice pe termen lung. Pe de altă parte însă Produsul Intern Brut se află sub prognoză, iar reducerea investiţiilor publice a condus la slăbirea creşterii economice. Totuşi, adaugă Mugur Isărescu, reducerea investiţiilor poate fi şi un semn al eficientizării cheltuielilor publice. Dacă acest lucru este adevărat, afirmă el, atunci evoluţia poate avea efect pozitiv pe termen lung, mai ales dacă reducerea cheltuielilor are legătură şi cu măsurile de combatere a corupţiei, printre care şi evaziunea fiscală.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 noiembrie)