Soacrele sunt vinovate pentru două treimi dintre divorţuri

Influenţa părinţilor are o contribuţie majoră în decizia cuplurilor de a se despărţi, indică rezultatele unui nou studiu, conform căruia mamele sunt vinovate de două treimi dintre divorţuri. 63% dintre soţiile divorţate au recunoscut faptul că mamele, de ambele părţi, au avut cea mai mare influenţă asupra deciziei de separare. O persoană din zece a mărturisit că a decis să pună capăt căsniciei la sfatul fraţilor sau surorilor. Circa 6% din foştii soţi susţin că un rol important în acest pas decisiv l-au jucat copiii. De cele mai multe ori, părinţii îşi încurajează copiii să se despartă, accentuând asupra diferenţelor şi criticând partenerul sau partenera fiului sau a fiicei lor. În cele din urmă, 67% din persoanele participante la studiu au declarat că s-au bucurat de sprijinul familiei, care le-a determinat să facă un pas spre divorţ.

(www.aktualno.com – 14 noiembrie)