„Zilele Monica Lovinescu” – ediţia a VIII-a, 2014

„Zilele Monica Lovinescu”, ediţia a VIII-a 2014, s-au încheiat după ce, timp de două zile, au prilejuit ample manifestări la Fălticeni, Suceava şi Iaşi. Evocări, conferinţe, studii şi articole, dezbateri şi momente de istorie literară, exegeze şi abordări critice au atras atenţia numeroşilor participanţi, dintre care mulţi scriitori, critici, istorici, universitari, cercetători, oameni de cultură, jurnalişti, studenţi, elevi, admiratori. La finalul evenimentelor, în cadrul reuniunii de la Casa cu Absidă – sediul Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi, scriitoarea Angela Furtună, preşedintele programului „Zilele Monica Lovinescu” (autoare şi coordonatoare), a decernat Premiul naţional „Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca”, ediţia 2014, preşedintelui filialei Iaşi a USR, Cassian Maria Spiridon – scriitor, jurnalist, director de reviste literare, autor a peste 20 de volume de poezie, prezent în numeroase antologii din ţară şi din diaspora, tradus în mai multe limbi, transmite corespondentul RRA, Mihaela Buculei.

(RADOR – 21 noiembrie)