A fost programată ultima şedinţă CSAT sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni mâine, la Bucureşti. Potrivit RRA, va fi ultima şedinţă a CSAT care se va desfăşura sub conducerea lui Traian Băsescu, înainte de terminarea celui de-al doilea mandat de preşedinte al României. Agenda reuniunii nu a fost anunţată încă. Reamintim că, săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a declarat că a aprobat contribuţia României la operaţiunea din Afganistan, cu maximum 450 de militari pentru anul viitor. Aceştia se vor alătura celor aproximativ 200 de colegi, a căror dislocare în Afganistan a fost aprobată deja.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie