Timp de trei săptămâni, pe site-ul nostru www.rador.ro, dar şi pe FB, am încercat să ne provocăm tinerii cititori să ne dezvăluie de ce aleg …să fie buni şi să se implice în proiecte ce pot schimba lumea în care trăim.
Rezultatele au fost surprinzătoare, aşa cum veţi putea vedea, de sâmbătă, când începem publicarea articolelor câştigătoare. În afara premiiilor I, II şi III, s-au acordat 8 premii speciale, care să recompenseze o muncă de calitate.
Le mulţumim tuturor participanţilor, elevi la Colegiul Naţional «Gheorghe Lazăr», şi la Liceul Teoretic «Alexandru Ioan Cuza» din Bucureşti pentru entuziasmul, bucuria şi performanţa lor.
Şi acum să îi cunoaştem pe câştigători:
Cristina Elisabeta Rădulescu, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” – premiul II
De ce am ales să fiu bun
Vorbind subiectiv, din perspectiva unei adolescente, fiice, nepoate, surori, prietene, pot spune că fiecare om are momente și momente. Unele de care este mândru, altele pe care, daca ar avea ocazia, le-ar face uitate., dispărute din amintirea lui și a celorlalți. Doar când mă gândesc câtă suferință am cauzat celor dragi mie, ce doză mare de profundă dezamăgire am simțit în suflet abia după ce realizam ce am făcut. Am decis, nu de mult timp, să schimb asta. Binențeles, de când eram mică aveam un gând măreț că într-o zi mă voi simți împlinită ca am construit un adăpost pentru căței și pisici fără stăpân, că sunt una dintre persoanele care donează și sunt voluntari la asociații dedicate copiilor nevoiași și bătrânilor, că voi fi una dintre persoanele bune la suflet și dedicate cauzelor ființelor omenești. Abia dupa ce am comis o serie de greșeli regretabile, de tipuri și intensități diverse (unele de mai multe ori chiar) am realizat că trebuie să schimb ceva la modul meu de gândire și implicare, așa încât am decis să devin un om bun, rabdator, amabil, mai mult decât eram deja. Dintotdeauna am avut compasiune față de oamenii din jurul meu, dar totodata, pe ei i-am ranit cel mai tare, în aceeasi proporție cu sentimentul de iubire – enorm.
Ma gândesc la momentele în care am fost fericită că am facut ce trebuia. Zâmbetul mi s-a șters de pe chip când am încercat să-mi aduc aminte și nu am reușit. Numai fapte simple, considerate comune și perfect normale pentru oamenii cu aceeași gândire ca mine mi-au săgetat conștiința. Dupa ceva timp, am reușit finalmente să mă conving că nu sunt o persoană rea. Străfulgerări, fragmente, bucăți și piese de amintiri mi-au arătat că sunt pe drumul cel bun în a ajunge persoana în care doream să mă regăsesc acum 10 ani.
Pentru mine, cel mai satisfacator lucru este ca cineva să mă privească în ochi cu căldură, să-mi mulțumească și să mă îmbrățișeze mai tare decât poate corpul meu să suporte. Este dovada supremă că persoana respectivă spune un simplu ”mulțumesc” din toată inima. Recent, sora mea m-a surprins cu acest gest dupa ce i-am înmânat cadoul de ziua sa. A fost atât de bucuroasă că i-am dăruit ceea ce voia, încât m-a luat în brațe și nu mi-a mai dat drumul pentru o lungă vreme, cel puțin așa de mult părea în clipa aceea.
Un alt gest de mulțumire de care m-am bucurat extraordinar a venit din partea unor bătrani de la un azil de bătrani din București. Aveam în jur de 10 ani când doamna învățătoare ne-a prezentat oportunitatea de a merge în prejama Crăciunului să cântăm colinde și să aducem pachete cu produse proaspete, chiar preparate în casă daca era posibil, pentru oamenii în vârstă fără familie sau departe de ea. Ochii înlăcrimați ai acestora cand am terminat de căntat cele 5-6 colinde specifice sărbatorii au fost mai mult decat de ajuns să mă facă să vărs și eu o lacrimă. Nu voi uita niciodată cum ne-au aplaudat și ne-au lăudat, ba chiar un domn a început să cânte la pian cântecele pe care noi le interpretam.
Toate aceste momente, împreună cu încă alte zeci, unele care nu m-au marcat atât de tare, poate din cauză ca nu le-am conștientizat emoțional, formează un capitol din viața mea pe care vreau să-l prelungesc la nesfârșit și să-l las moștenire copiilor și urmașilor mei să-l completeze cu alte fapte, vorbe bune, care să facă oamenii fericiți, împliniți (și animalele deopotrivă, prin dedicarea a câteva ore, minute pentru a ne juca cu ele, a le răsfăța, a le acorda atenție măcar o dată pe zi). Am urmat până acum și voi urma în continuare deviza ”Happiness is felt by making other people happy.” (”Ești fericit când îi faci pe ceilalți fericiți.”).
