Premierul şi guvernul Bulgariei trebuie să întreprindă acţiuni urgente pentru realizarea South Stream

„Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, şi guvernul trebuie să întreprindă acţiuni urgente, pe care opoziţia le va sprijini, pentru realizarea proiectului South Stream”, a declarat preşedintele Partidului Socialist Bulgar, Mihail Mikov. Liderul socialiştilor a subliniat că proiectul este util ţării sale şi că întotdeauna a susţinut construcţia South Stream ca un proiect profitabil pentru Bulgaria, care confirmă poziţia sa geostrategică în Europa. Mikov a amintit şi declaraţiile premierului Boiko Borisov, care a afirmat că vor fi reluate acţiunile privind South Stream. Partidul Socialist Bulgar a solicitat audierea şefului executivului de la Sofia în privinţa realizării proiectului. Preşedintele socialiştilor a adăugat că opoziţia este pregătită să acorde orice sprijin planului, propus de partidele care doresc construcţia South Stream. Mihail Mikov a menţionat că partidul său este gata să susţină o poziţie care este responsabilă la nivel naţional şi necesară pentru realizarea proiectului.

www.focus-news.net – 3 decembrie