Economia gri în România este estimată la aproape 29% din PIB

Economia gri în România este estimată la aproape 29% din PIB, mult peste media europeană care este de 19 procente, arată un un studiu prezentat la Palatul Victoria de compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers şi de Mastercard. Documentul conţine şi un set de măsuri pentru reducerea evaziunii fiscale, adoptate deja în alte ţări.

Între acestea se regăsesc limitarea încasărilor zilnice de numerar, organizare de de loterii fiscale sau obligativitatea utilizării de către toţi comercianţii a unor case de marcat, conectate online la sistemele autorităţilor fiscale. Ministrul de finanţe, Ioana Petrescu, susţine că firmele din România vor trebui să introducă într-un an şi jumătate casele de marcat cu jurnal electronic.

Ioana Petrescu: Ele pot fi conectate la un server central şi putem vedea foarte clar care sunt aceste tranzacţii şi putem combate evaziunea la TVA. Vom face acestă trecere în paşi.

Reporter: Ioana Petrescu a mai afirmat că introducerea unei loterii fiscale, dar şi schimbul automat de informaţii între ANAF şi bănci, pe rulaje şi tranzacţii sunt alte măsuri din pachetul de combatere a evaziunii fiscale în România.

Şi reprezentanţii mediului de afaceri atrag atenţia că în România se foloseşte foarte mult plata în numerar, care favorizează dezvoltarea economiei gri. Masa monetară în circulaţie reprezintă la noi în ţară aproximativ 60% din PIB, de şase ori mai mult decât media din Uniunea Europeană.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie