Liderii politici consideră că justiţia trebuie să îşi facă datoria în privinţa votului din diaspora

 Liderii politici consideră că justiţia trebuie să îşi facă datoria în privinţa votului din diaspora. Ieri au vorbit pe această temă, între alţii, un primvicepreşedimte PNL, un fost lider social-democrat, şi purtătorul de cuvânt al PSD. Andrei Şerban sintetizează aceste declaraţii.
Reporter: Prim-vicepreşedintele PNl Cătălin Predoiu speră ca parlamentul să permită cercetarea unor membri ai săi dacă DNA va cere acest lucru în legătură cu votul din diaspora. Fostul preşedinte PSD, senatorul Mircea Geoană, a declarat că justiţia trebuie să facă dreptate până la capăt în cazul votului din diaspora. El este de părere că reponsabilii politici ai acestei situaţii sunt candidatul Victor Ponta şi cei care i-au fost apropiaţi şi care au luat deciziile care au condus la înfrângerea PSD. Purtătorul de cuvântal PSD, Gabriela Firea, precizează că în dosarul privind votul din diaspora legea a fost respectată, însă justiţia va avea ultimul cuvânt. Într-un comunicat de presă, se precizează că este regretabil ce s-a întâmplat cu votul din afara ţării, de aceea guvernul şi-a cerut scuze pentru situaţia creată.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI)