Premierul Victor Ponta a anunţat că discuţiile cu finanţatorii internaţionali asupra bugetului pe 2015 se vor finaliza cel mai târziu mâine

Premierul Victor Ponta a anunţat că discuţiile cu finanţatorii internaţionali asupra bugetului pe 2015 se vor finaliza cel mai târziu mâine. După şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD din această dimineaţă, primul ministru a precizat că proiectul de buget va fi trimis parlamentului, pentru dezbatere şi adoptare, cel mai probabil vineri, 12 decembrie, iar, potrivit calendarului, ar trebui supus votului final, în data de 21 decembrie.

Victor Ponta: Un buget pe 2015 care să prevadă foarte clar că nu se adaugă niciun fel de taxă şi impozit şi că se acoperă toate măsurile de creştere economică şi de protecţie socială deja adoptate, şi anume rămâne în vigoare reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, scutirea de impozit a profitului reinvestit, bineînţeles, cota unică, dar şi indexarea pensiilor, a indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi şi a alocaţiilor pentru copii.

Realizator: Primul ministru a mai declarat, astăzi, că va prezenta parlamentului noua structură a guvernului, luni, 15 decembrie. Până atunci continuă negocierile cu partenerii de coaliţie – UNPR, PC şi Partidul Liberal Reformator.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 decembrie