Miercuri 10 decembrie, la Sockholm şi Oslo au loc ceremoniile decernării Premiilor Nobel pentru lauraţii anului 2014, premii care sunt destinate să recompenseze eforturile realizate pentru cunoaşterea şi aprofundarea realizărilor spiritului uman. În cele două oraşe vor fi prezenţi cei 13 laureaţi din acest an precum şi invitaţi din întreaga lume. Alături de momentele decernării distincţiilor, la Stockholm şi la Oslo au loc numeroase conferinţe publice susţinute de laureaţii Nobel pentru literatură, medicină, chimie, fizică, economie şi pace. Premiile Nobel au fost create de savantul şi omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, în anul 1867, şi deţinătorul a nu mai puţin de 355 de brevete de invenţii, care, în testamentul său, a precizat că fondurile averiii sale să fie oferite în fiecare an „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii”.
Alfred Nobel s-a născut la Stockholm la 21 octombrie 1833, tatăl sau, Immanuel Nobel, fiind inginer de profesie, iar mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată.
După falimentul firmei tatălui său din anul 1833, acesta pleacă în Finlanda şi, mai apoi în Rusia, unde pune pe picioare o afacere la St. Petersburg, unde furniza echipament militar armatei ruseşti.
În anul 1842 Immanuel îşi poate permite să-şi aducă familia la St. Petersburg, unde fiii săi primesc educaţie intensivă în ştiinţele naturii, limbi străine şi literatură.
Astfel, la vârsta de 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana, fiind atras şi de literatura engleză şi ştiinţele exacte – fizica şi chimia.
După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred a călătorit în Statele Unite unde, pentru o perioadă de 4 ani, şi-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson, cel care, printre altele, a conceput şi proiectat nava blindată USS Ironclad, devenită faimoasă cu ocazia Războiului Civil American.
Apoi, Alfred a vizitat Suedia, Germania şi Franţa, iar la Paris are şansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit în epocă, T.J. Pelouze.
După întâlnirea cu chimistul italian Ascanio Sobrero, care inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic şi de instabil, Alfred devine interesat de posibilitatea folosirii ei în construcţii şi începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei.
În anul 1852 Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său care cunoştea o dezvoltare continuă, însă întâmplări neprevăzute aveau să aducă, mai târziu, un alt faliment în afacerile tatălui.
În aceste condiţii, doi dintre fii, Alfred şi Emil, alături de tatăl lor, revin la Stockholm, unde Alfred a continuat cercetările prin care încearca să folosească nitroglicerina ca exploziv controlabil. Experimentele sale au avut un episod tragic, soldat cu moartea fratelui său şi interdicţia impusă de autorităţi a experimentelor în interiorul oraşului. Alfred se mută astfel pe un vas ancorat pe Lacul Malaren şi, la scurt timp, avea să demonstreze că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelata în diferite forme şi dimensiuni.
Astfel, în anul 1867 acesta își brevetează invenția sub denumirea de dinamită, iar pentru declanşarea exploziei brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.
Pornind de la această remarcabilă invenţie, Alfred îşi deschide o fabrică de dinamită la Krümmel, azi un cartier al orașului Geesthacht, Germania, care la scurtă vreme începe să exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia.
Ca urmare a succesului înfloritor al afacerii, Alfred și-a deschis fabrici și laboratoare în peste 20 de țări, iar când nu călătorea lucra intens în laboratoarele sale.
Cu toate că a rămas necăsătorit până la sfârşitul vieţii, genialul om de ştiinţă nu a rămas indifenent la farmecul sexului frumos, având cel puţin 3 iubiri memorabile, dintre care una, în Rusia, cu o tânără pe nume Alexandra, care i-a respins însă cererile insistente şi repetate de căsătorie.
Apoi savantul a dat un anunţ într-un ziar local în care anunţa: „Gentleman bogat şi foarte educat, caut o doamnă de vârstă medie, cunoscătoarea mai multor limbi de circulaţie, în rol de secretară şi cameristă… „. Singura care a corespuns criteriilor savantului s-a dovedit a fi Bertha Kinsky, o contesă austriacă, de care Nobel s-a îndrăgostit lulea, însă după o relaţie de scurtă durată, contesa l-a părăsit pentru a se mărita cu fostul ei iubit, baronul Arthur Gundaccar von Suttner. În ciuda despărţirii, contesa a ţinut o corespondenţă neîntreruptă cu Nobel până la moartea savantului, şi se crede că aceasta a avut o influenţă majoră în ceea ce priveşte ideea acordării unor premii după ce Alfred avea să părăsească această lume.
În fine, cea mai lungă relaţie sentimentală a lui Nobel a fost cu o simplă florăreasă din Viena, pe nume Sofie Hess, relaţie ce a durat peste 18 ani.
Alfred a ajuns să breveteze peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică. În aceeaşi perioadă istorică, au fost inventate şi ciocanul perforator pneumatic, alături de burghiul cu cap de diament artficial, astfel că industria mineritului a căpătat noi proporţii, căci, cu ajutorul ciocanului penumatic şi al burghiului special, se puteau face orificii în cele mai dure roci, iar în orificiile create erau introduse batoanele explozive de dinamită create de inventatorul suedez.
Primele demonstraţii practice au avut loc în mina Redhill din Surrey, Anglia.
Conform istoricilor şi biografilor, evenimentul care a stat la baza creării Premiilor Nobel de astăzi a fost unul tragic şi personal, în egală măsură, pentru inventator. La decesul fratelui său Ludvig, în anul 1888, un jurnal franţuzesc de scandal a publicat, din greşeală, un necrolog din care reieşea că cel care murise era Alfred Nobel, pe care publicaţia îl condamna pentru invenţiile sale, numindu-l „Negustorul morţii”.
Ca urmare, la 27 noiembrie 1895, la Clubului Suedez-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe public crearea premiului care-i va purta numele precum şi conţinutul testamentului său, care menţiona faptul că întreaga sa avere va fi transformată într-un fond de lichidităţi din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în ştiinţă, precum şi eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă – indiferent de religia, naţionalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări.
Astfel întreaga sa avere – circa 31.225.000 coroane suedeze – aproximativ 250 milioane USD la nivelul actual, au fost alocaţi decernării acestor premii.
Alfred Nobel a trecut la cele veşnice la 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia, iar la această dată a rămas fixată, anual, ceremonia decernării prestigioaselor premii care îi poartă numele, începând cu anul 1901.
Ulterior, premiul avea să fie divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie, economie şi medicină, iar premiul pentru pace urma să fie acordat persoanei sau societăţii care, în decursul unui an, întreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternităţii între oameni, luptă pentru reducerea cursei înarmărilor sau acţionează ca mediatori eficienţi în cadrul conflictelor armate.
În continuare vă prezentăm câteva elemente inedite legate de decernarea Premiilor Nobel, de-a lungul anilor.
În primul rând, să spunem un lucru mai puţin cunoscut, acela că în afara laureaţilor, numele tuturor candidaţilor sunt dezvăluite abia după 50 de ani, socotind din anul în care ei au fost nominalizaţi, conform regulilor impuse de Alfred Nobel.
Această regulă a făcut să se afle că Stalin, spre exemplu, a candidat la Premiul pentru Pace, iar Gandhi să nu primiească niciodată această distincţie, deşi a fost nominalizat de cinci ori. De asemenea în anul 1939, Adolf Hitler a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace de către un parlamentar suedez, o propunere retrasă ulterior.
Comitetul care deliberează acordarea premiilor ar trebui să aibă ceva mustrări de conştiinţă în acest sens, Stalin şi Hitler fiind numiţi de către organizatori „două mici erori comise din cauza statutului pe care cei doi îl aveau în perioada respectivă în Europa”.
De asemenea, conform aceleiaşi reguli de 50 de ani, s-a aflat că Thomas Edison şi Nikola Tesla au fost menţionaţi ca potenţiali câştigători în anul 1915, dar din pricina animozităţilor dintre ei, niciunul nu a mai primit distincţia.
Prin testamentul lăsat de Alfred Nobel, premiile Nobel sunt decernate de următoarele instituţii: Academia Regală de Ştiinţă din Suedia acordă Premiul Nobel pentru Fizică, Chimie şi Economie, Institutul Carolina din Stockholm – Premiul Nobel pentru Medicină, Academia Suedeză – Premiul Nobel pentru Literatură şi un comitet alcătuit din 5 persoane alese de Parlamentul Norvegiei – Premiul Nobel Pentru Pace.
Primele premii Nobel au fost acordate la 10 decembrie 1901, după moartea iniţiatorului lor şi erau reprezentate de o medalie, o diplomă şi o sumă de bani, care la început a fost în valoare de 40.000 dolari SUA, iar apoi a crescut treptat, ajungând în prezent la circa 1.000.000 dolari SUA.
În perioada 1901 – 2013, Premiile Nobel au fost obţinute de 864 de persoane – vârsta medie a acestora fiind de 59 de ani, dar şi de 25 de organizaţii.
Există şi ediţii la care anumite Premii Nobel nu au fost atribuite:
– fizică – 6 ediţii: 1916, 1931, 1934, 1940, 1941, 1942
– chimie – 8 ediţii: 1916, 1917, 1919, 1924, 1933, 1940, 1941, 1942
– medicină – 9 ediţii: 1915, 1916, 1917, 1918, 1921, 1925, 1940, 1941, 1942
– literatură – 7 ediţii: 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942, 1943
– pace – 19 ediţii: 1914, 1915, 1916, 1918, 1923, 1924, 1928, 1932, 1939, 1940, 1941, 1942, 1943, 1948, 1955, 1956, 1966, 1967, 1972.
Raportul între femeile şi bărbaţii care obţin titlurile Nobel este net în favoarea domnilor: 44 de femei laureate, faţă de 803 bărbaţi. În anul 2009 premiul Nobel pentru economie a fost obţinut, în premieră de o femeie – reprezentanta SUA, Elinor Ostrom – iar în fizică, doar două femei au fost premiate, doar până în anul 1963, alături de 191 bărbaţi.
Cel mai în vârstă laureat Nobel este americanul de origine rusă Leonid Huwicz, care a primit la vârsta de 90 de ani, în 2007, premiul pentru economie, iar romanciera britanică Doris Lessing, a fost în 2007, la 87 de ani, cea mai în vârstă laureată a unui premiu Nobel, primindu-l pe cel pentru literatură. Interesant este că Doris Lessing a catalogat primirea acestui premiu drept „o catastrofă”, deoarece din cauza lui nu a mai avut timp să scrie.
Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel este britanicul Lawrence Bragg, care la vârsta de 25 de ani a primit, în anul 1915, premiul pentru fizică – pe care l-a împărţit cu tatăl său William, iar cea mai tânără laureată este pakistaneza Malala Yousafzai, care va primi chiar pe 10 decembrie în acest an Premiul Nobel pentru Pace, la vârsta de 17 ani.
Un fapt interesant de menţionat este că iubita lui Alfred Nobel, contesa austriacă Bertha Kinsky, despre care am amintit în rândurile precedente, devenită prin căsătorie baroneasa Bertha Sophie Felicita von Suttner, cea care se bănuieşte că a fost sursa de inspiraţie pentru ideea acordării premiilor, este prima femeie care a câştigat Premiul Nobel pentru pace în anul 1905.
Conform statisticilor, pe domenii, există ramuri care obţin cu predilecţie distincţii Nobel: astfel, cei mai mulţi laureaţi Nobel pentru literatură scriu proză, domeniul particulelor dă cei mai mulţi laureaţi în fizică, premiul pentru chimie este obţinut de cei care activează în domeniul biochimiei, geneticienii au mai multe şanse la Premiul Nobel pentru medicină, iar specialiştii în macroeconomie au obţinut cele mai multe titluri Nobel pentru Economie.
În ceea ce priveşte Premiul Nobel pentru literatură, cei mai mulţi câştigători – 27 – au creat în limba engleză, aceştia fiind urmaţi de autorii de limbă franceză şi germană – 13 câştigători, şi spaniolă – 11 laureaţi. Există cîştigători pentru literatură care au scris în arabă, chineză şi chiar occitană.
Cel mai mare număr de candidaţi la o singură categorie la o ediţie au fost înregistraţi chiar în acest an, nu mai puţin de 278 de candidaţi fiind înscrişi în cursa pentru Premiul Nobel pentru pace, cifră record pentru această distincţie.
Există în istoria Premiilor Nobel şi câştigători care au refuzat, într-un fel sau altul, să onoreze primirea trofeelor. Adolf Hitler a interzis unui număr de trei laureaţi germani să primească premiul, fiind vorba, în ordine, de Richard Kuhn – laureat pentru chimie, în anul 1938, Adolf Butenandt – de asemenea, laureat pentru chimie, în 1939 şi Gerhard Domagk – premiul pentru medicină în anul 1939.
La rândul lor, autorităţile sovietice l-au constrâns pe Boris Pasternak să refuze Premiul Nobel pentru literatură obţinut în anul 1958.
În anul 1964, francezul Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru literatură, iar în anul 1973, premierul vietnamez Le Duc Tho a refuzat să împartă Premiul Nobel pentru pace, cu secretarul de stat american Henry Kissinger.
Trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace se aflau în detenţie în momentul în care au fost anunţate premiile: în anul 1935 – jurnalistul german Carl von Ossietzky, în anul 1991 – activista birmaneză Aung San Suu Kyi, care abia în iunie 2012 a putut să îşi prezinte la Oslo discursul de acceptare a premiului Nobel, la peste 20 de ani după atribuire şi în anul 2010 – dizidentul chinez Liu Xiaobo.
Familia cu cei mai mulţi laureaţi ai Premiilor Nobel este cea a francezilor Curie: în anul 1903, soţii Pierre şi Marie Curie (prima femeie premiată) au primit Nobelul pentru fizică, în 1911, Marie Curie a fost din nou laureată, de data aceasta pentru chimie – devenind singura femeie dublă câştigătoare a Nobelului, apoi în anul 1935, fiica ei Irène Juliot-Curie şi soţul ei Frédéric Juliot au primit premiul Nobel pentru chimie, iar Henry Richardson Labouisse, soţul sorei mai mici a lui Irène, Eve Curie, a primit, ca director al UNICEF, premiul Nobel pentru pace în anul 1965.
Linus Pauling este singura persoană din lume care a fost premiată de două ori cu Premiul Nobel, pe care nu l-a împărţit cu nimeni – este vorba de Nobel-ul pentru chimie în 1954 şi de Premiul Nobel pentru pace în 1962. Dintre organizaţii, cele mai multe premii Nobel – toate pentru pace – le-a obţinut organizaţia Crucea Roşie Internaţională, în anii 1917, 1944 şi 1963.
Cei mai mulţi premiaţi cu Nobel provin din SUA – 257, urmaţi de cei din Marea Britanie – 93 şi Germania – cu 80 de premiaţi.
După ţara în care s-au născut laureaţii, România a dat nu mai puţin de patru câştigători ai prestigiosului premiu: în anul 1974, George E. Palade a primit Nobel-ul pentru medicină pentru descoperirea microscopiei fluorescente, în 1986 Premiul Nobel pentru pace a fost decernat lui Elie Wiesel, în anul 2009, Nobel-ul pentru literatură a revenit Hertei Müller şi în fine, în acest an, Premiul Nobel pentru chimie a revenit lui Stefan W. Hell.
Să mai adăugăm că Radio România este reprezentat la evenimentele „Săptămânii Nobel, începând din 5 şi până pe 10 decembrie, dată la care va fi comemorat inventatorul acestor distincţii, în prezenţa familiilor regale din Suedia şi Norvegia, Corina Negrea fiind singurul jurnalist român acreditat la aceste manifestări. Ea va transmite şi va înregistra interviuri şi conferinţe cu marile personalităţi ale lumii ştiinţifice pentru Radio România Cultural şi Radio România Actualităţi.
În cei 16 ani de când este prezentă la evenimentele Nobel, Corina Negrea a realizat aproape 50 de interviuri-document cu laureaţi ai Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, a înregistrat numeroase ediţii speciale ale emisiunii Planeta Radio din Stockholm şi Oslo şi a făcut transmisii în direct de la cele mai importante momente ale Săptămânii Nobel.
Video: Youtube
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=oEKfEBLrm_w[/youtube]
