Balerinii Alina Cojocaru și Johan Kobborg dansează din nou împreună în premiera „La fille mal gardée”

La fille mal gardee1Unul dintre cele mai îndrăgite titluri din repertoriul clasic de balet revine la Opera Națională București începând cu data de 13 decembrie 2014, fiind vorba de prima producție nouă din stagiunea de balet 2014-2015 a instituției.

„La fille mal gardée” sau „Precauțiuni inutile”, balet în două acte şi trei scene de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery, este prezentat pentru prima data în România într-o interpretare coregrafică ce poartă semnătura unui nume de referință în baletul mondial, Sir Frederick Ashton.  Spectacolul a făcut istorie în întreaga lume datorită subiectului său simplu şi accesibil, dar mai ales pentru posibilităţile multiple de a fi transpus în dans. Construită într-o notă umoristică aparte și bazată pe conflictul a două tipuri de personaje, producția prezintă în pași de dans povestea unei tinere fete îndrăgostite care scapă de sub supravegherea mamei sale, care doreşte să o căsătorească forţat cu un personaj grotesc, dar bogat, şi reuşeşte de fiecare dată să ajungă în braţele iubitului său.

 Johan Kobborg«La fille mal gardée» este unul dintre cele mai încântătoare și complete spectacole de balet, este luminos și îi face pe oameni să zâmbească. Totodată este o provocare foarte mare pentru balerini deoarece coregrafia se bazează pe un stil de dans deosebit, un fel cu totul special de a executa mișcarile. Cu toate că nu este neapărat un spectacol de Crăciun, cred că are toate valorile și calitățile pe care ar trebui să le aibă un spectacol destinat întregii familii. Chiar dacă, poate, unii oameni nu știu prea multe despre balet sau nu știu povestea aceasta, îl recomand familiilor, chiar și acelora care n-au fost niciodată la un spectacol de balet. «La fille mal gardée» este una dintre acele producții pe care dorești să o vezi și să o revezi de cât mai multe ori. Companiile de balet obișnuiesc să aibă acest spectacol în repertoriul lor și sunt foarte fericit că îl putem prezenta acum pe scena Operei Naționale București”, a declarat Johan Kobborg, director artistic al Companiei de Balet a Operei Naționale București.

 Alina CojocaruPremiera „La fille mal gardée” de  la Opera Națională București a fost realizată de o echipă de creație internațională. Pregătirea și punerea în scenă a spectacolului au fost realizate de maestra suedeză de balet Malin Thoors împreună cu Johan Kobborg, scenografia este semnată de Sir Osbert Lancaster, întreaga producție fiind supervizată de Jean-Pierre Jouventin și beneficiind de consultanța coregrafică a lui Michael O’Hare.

Cu ocazia premierei „La fille mal gardée”  spectatorii vor putea să îi urmărească dansând împreună pe aceeași scenă pe balerina Alina Cojocaru, care o va interpreta pe tânăra și fermecătoarea Lise, și pe Johan Kobborg, îl rolul travesti ,,Văduva Simone”. Primbalerinul Robert Enache va dansa în rolul ,,Colas”.

 

 

PREMIERĂ

Sâmbătă, 13 decembrie 2014 , ora 19.00

 LA FILLE MAL GARDÉE

(sau „Precauţiuni inutile”)

Balet în două acte şi trei scene de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery

Libretul de Jean Dauberval

Coregrafia: Sir Frederick Ashton

Pregătit şi pus în scenă de Malin Thoors şi Johan Kobborg

Dirijor: Ciprian Teodoraşcu

Scenografia: Sir Osbert Lancaster

Lighting designer: Ionuţ Gabriel Pruteanu

Producţie supervizată de Jean-Pierre Jouventin

Consultant coregrafic: Michael O’Hare

Supervizor costume: Natalia Stewart

Supervizor decor: Douglas Nicholson

Distribuția premierei:

Lise: Alina Cojocaru

Colas: Robert Enache

Văduva Simone: Johan Kobborg

Distribuție:

Duminică, 14 decembrie 2014, ora 19.00

 Lise: Bianca Fota

Colas: Dawid Trzensimiech

Văduva Simone: Cătălin Rădulescu

Pentru informații suplimentare:

Luana Ungureanu

Opera Națională București

Telefon: 0743.263.219

E-mail: luana.ungureanu@operanb.ro

www.operanb.ro